04 ianuarie 2009
Bucegii isi dezvaluie tainele
Pentagonul spioneaza cu sateliti
Pentagonul are mai multe programe militare secrete si de spionaj geodezic, folosind mai multi sateliti geostationari de inalta tehnologie. Unul dintre acestia, care se bazeaza pe tehnologia bionica a undelor de forma, a reperat in anul 2002 o structura aparte intr-o anumita zona a muntilor Bucegi. In primul rand, spatiul gol identificat in interiorul muntelui nu avea corespondenta cu exteriorul, ci incepea direct din interiorul muntelui, la o anumita distanta de panta acestuia. In al doilea rand, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe ganduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidentiat doua blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatra care margineau inceputul tunelului si sfarsitul lui si respingeau orice tip de sondare sau analiza, ca si cum ar fi protejat ceva in acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul in tunel. Al doilea era imens, ca o cupola sau semisfera, care se afla la capatul opus tunelului, aproape de centrul muntelui.
Massini a recunoscut ca acolo se afla ceva extrem de important si care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisfera se afla intr-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se afla pe verticala ce corespunde stancilor de pe creasta numite Babele. De fapt, verticala iesea la aproximativ 40 de metri intre Babele si Sfinxul din Bucegi.
O structura similara in Irak
Echipa de la Pentagon a observat ca barajul energetic semisferic are exact aceeasi frecventa de vibratie si aceeasi forma ca cel dintr-o alta structura subpamanteana foarte secreta pe care ei o descoperisera inainte, in apropiere de Bagdad, in Irak. La scurt timp dupa descoperirea din subsolul Irakului s-a declansat razboiul si dupa cateva luni americanii au avut acces, in cel mai mare secret, la zona respectiva, despre care irakienii nu stiau absolut nimic. Oricat s-au straduit, nu au reusit sa penetreze zidul energetic, iar intreaga operatiune era tinuta in cel mai mare secret.
Trecutul misterios al planetei
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legatura cu trecutul misterios al planetei dar si cu istoria organizatiei lor. Faptul ca Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare intre structura subterana de langa Bagdad si cea interioara din muntii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Initial aproape devenise panica generala. Panica era datorita faptului ca aceasta structura – mult mai mare si mai complexa decat cea din Irak – se afla pe teritoriul Romaniei. Coreland acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul Romaniei ajungem la o viziune corecta a motivelor de ingrijorare pe care le au in prezent marii masoni. Oricat de mult ar dori ei sa disimuleze aceasta, actiunile si intentiile lor ne arata cu prisosinta contrariul.
O enigma foarte mare era felul in care reusisera cei care l-au construit sa realizeze structura si golurile direct in interiorul muntelui, fara nici-o corespondenta in afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, asa cum a fost el calculat de specialistii din Pentagon. Cea mai apropiata strapungere era posibila la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea strapungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare in mare viteza a rocii care utiliza un jet de plasma puternic si un camp magnetic rotitor. Massini a cerut insa respectarea cu strictete a secretului si prezenta lui ferma in acel loc in momentul strapungerii muntelui.
Ziarul a publicat un amplu articol despre muntii Bucegi si ciudateniile semnalate in zona. Iata un extras semnificativ: "Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intamplari.
Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume. Bucegii sunt considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic.
S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare alta din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul "Cezar Petrescu" din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii."
"In 1993, timp de doua saptamani, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de varsta. M-am gandit ca sunt emanatii de noxe de la fabrica de hartie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane", povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera."
"Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. " Se produceau la ore fixe: la ora 20 si la 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga - Busteni - Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamant un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale", povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice."
"Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio.
Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio", crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.
"Traian crede ca toate anomaliile din Busteni sunt cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sunt de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamantene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sunt destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde. "Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri", conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pana la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decat lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pana acum oamenii de stiinta."
"Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi."
Adio secrete! In ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea in interiorul muntelui, insa totul s-a aflat la varfurile puterii de stat: adio secret! Masina a forat mai intai dupa o ciudata deviatie a campului magnetic, apoi insa s-a corectat traiectoria. Galeria semana cu un tunel de metrou, era perfect slefuita si ducea pana la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capatul apropiat al tunelului se afla o poarta imensa din piatra care se deplasase prin culisare spre stanga. Inaintea acestei porti uriase se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipa de interventie speciala s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil si l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (roca, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefacea imediat in praf fin. Doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential american erau acolo.
Marea Galerie Massini stia cel mai mult despre originea acestei descoperiri si avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare semisferica. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensa din roca solida. In peretele tunelului, in fata portii se afla o zona patrata cu latura de 20 cm perfect finisata pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu varful in sus. Patratul slefuit se afla intre imensa poarta de piatra si barajul energetic invizibil. Cezar a simtit ca exista o anumita compatibilitate intre energia barajului si cea a lui, ceva in genul unei simpatii reciproce. Atingand usor cu mana suprafata invizibila a barierei energetice, Cezar a simtit fine furnicaturi pe piele. A inaintat si a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiti.
Atingand triunghiul de pe patratul de roca slefuita, Cezar a deschis astfel poarta uriasa de piatra care a culisat silentios in perete. Aceasta comanda unica anula barajul energetic si deschidea totodata poarta de piatra. Marea Galerie care se arata acum in toata splendoarea ei era luminata, fara sa contina totusi nici-o sursa de lumina. In mod straniu, imediat dupa dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior si emitand o mare radiatie luminoasa.La o analiza mai atenta, peretele Marii Galerii era acoperit ce parea sintetic dar crea senzatia ca are si o parte organica in el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi si chiar albastru inchis. Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si modificau sensibil aprecierea corecta a distantei. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipait dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Rezista la orice tentativa de rupere, strapungere zgariere sau taiere. In mod straniu, flacarile focului erau absorbite inauntrul sau: practic, focul nu putea subzista pe acel material. Americanii au recunoscut ca materialul este o stranie combinatie intre materia organica si cea anorganica. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta intr-un unghi ascutit. La o distanta mult mai mare, in departare, se vedea o lumina albastra feerica, ce scanteia ca o stea. Inregistrarile din satelit aratau existenta unui spatiu imens la capatul Marii Galerii, dar acesta era si el protejat de un ecran energetic. Lumina albastra de la capatul galeriei este doar reflexia unei portiuni din scutul energetic protector al uriasei sali in forma de aula.
In subsolul Irakului In ce priveste structura similara din subsolul Irakului, ea a fost descoperita folosind indicatiile oferite de acelasi satelit de spionaj militar care revelase si datele pentru structura din muntii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate nationala a primit un fax ultrasecret prin care era instiintat de faptul ca scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsand cu o mare frecventa. Informatia uluitoare era aceea ca in fata lui aparuse o holograma a planetei care prezenta secvential si progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul Romaniei apoi muntii Bucegi si in sfarsit localizarea structurii din interiorul lor aratand coridorul marii galerii si scutul energetic semisferic pulsand cu putere. Era evident ca cele doua scuturi energetice semisferice erau intr-o directa dar misterioasa legatura astfel incat activarea unuia a dus la activarea si a celuilalt. Poate exista chiar o retea de astfel de structuri subpamantene in intreaga lume.
Deconspirarea operatiunilor Vestea proasta era ca presedintia SUA a fost instiintata si a contactat diplomatia romana prin intermediul serviciilor secrete. In doar cateva zeci de minute, intreaga operatiune fusese deconspirata. Planul seniorului Massini se ducea de rapa. Initial au vrut sa preia controlul la nivel politic, insa politicienii nostri care aveau dreptul sa fie avizati asupra acestor aspecte au intrat in panica si nu puteau face fata evenimentelor. Cezar s-a decis sa dezvaluie toate aspectele, intrigile si planurile care implicau legaturile cu Massini. Tensiunea diplomatica crestea din ce in ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflati la locul operatiunilor.
Sedinta de urgenta a CSAT Discutiile de la Bucuresti au avut succes, in sensul ca faptele au fost aduse la cunostinta unor persoane cu mare probitate morala si care sunt profund patriotice. O sedinta de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai multi au fost cutremurati de ceea ce au aflat atunci. Dupa decizia CSAT de a se continua cercetarile sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se gasea in uriasa Sala a Proiectiilor. De la Bucuresti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau cand vehemente, cand evazive, si tradau o mare tensiune. Membrii CSAT erau intr-o sedinta continua, mentinand legatura cu baza din muntii Bucegi. Ei au hotarat sa faca publica aceasta descoperire formidabila din muntii Romaniei, dupa ce in prealabil au dezbatut problema pe toate fetele. Statul roman urma sa faca intregii lumi o declaratie oficiala. Cativa membri CSAT s-au opus cu vehementa.
Declaratia oficiala a Romaniei Cand diplomatia americana a fost informata ca Romania va transmite un comunicat mondial de presa de o importanta cruciala pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu stia, dar toti banuiau ca se intampla ceva foarte grav si important. Presedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonica directa cu Casa Alba. In cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul de declarare a starii de urgenta in zona montana si in capitala. Discutiile dintre oficialii americani care sosisera de urgenta la Bucuresti si partea romana s-au facut fara translator. Au fost atat de violente incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare, proferand multiple amenintari cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunosteau nimic din aceasta problema, iar americanii stiau bine ca existau oricand cateva tari foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu Romania pentru sustinerea declaratiei publice. Declaratia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din muntii Bucegi, punand la dispozitia intregii lumi dovezi, fotografii si alte elemente esentiale pentru clarificare. Ar fi fost invitati cei mai mari oameni de stiinta pentru studii si cercetari. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvaluirile despre trecutul extrem de indepartat al omenirii si despre istoria reala care a fost aproape complet contrafacuta.
"In nici-un caz!" Americanii au reactionat cu vehementa pentru ca acea declaratie ar fi spulberat intr-o clipa influenta lor planetara, si poate ar fi aruncat in haos economia si societatea tarii lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panica. Dar au uitat sa recunoasca ca aceasta posibila stare de angoasa si perturbare sociala ar fi aparut ca rezultat direct al minciunii si manipularii realizata deliberat de-a lungul secolelor de catre francmasonerie. S-a primit si o interventie speciala a Papei care indemna la o mare cumpatare inainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar ca va pune la dispozitia statului roman anumite documente stravechi din arhiva secreta papala care sunt de o mare importanta pentru Romania si sprijina dovezile descoperirii din munti. Dupa 24 de ore de discutii s-a ajuns la un acord final de colaborare romano-american in niste termeni precisi. Pozitia statului roman a fost aceea de amanare a dezvaluirilor, de prezentare a lor in mod gradat omenirii.
Sala Proiectiilor (sau arhiva Atlanta)
Marea Galerie se termina brusc in aula gigantica din interiorul muntelui care avea o inaltime de 30 de metri si o lungime de 100 metri. Sala Proiectiilor este delimitata de scutul energetic si are dimensiuni mai mici decat aula din munte. Avansand spre scutul energetic, portiunea de scut din fata este delimitata ca o usa si devine stravezie si apoi dispare ptru a putea intra in Sala Proiectiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influente nefaste din exterior. Odata intrat in Sala, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
In partea din spate, scutul nu mai cobora pana la nivelul solului, ca in zona din fata: Sala Proiectiilor avea jumatatea din spate acoperita de zidul de roca. In acel masiv perete din piatra, inalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept in fata, iar celelalte doua – simetric, de o parte si de alta a acesteia si sunt luminate difuz, intr-o nuanta verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat intre statul roman si SUA.
Mese gigantice pentru uriasi Incepand din fata, de la intrare, Sala Proiectiilor contine un sir de mese imense din piatra, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmand curbura acestuia. Similar,exista un alt sir de-a lungul peretelui din stanga. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe grosimea placii de deasupra sunt taiate in relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivazuta care seamana cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea contine si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi semnele nu sunt vopsite, ele ies in evidenta printr-o usoara radiatie fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta.
Sunt cate cinci mese pe fiecare parte a salii. Pe unele dintre ele exista diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboara spre sol o multime de fire albe translucide care se aduna in cutii dreptun-ghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate in afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile si usoare iar in interiorul lor se observa mici impulsuri luminoase care aluneca pe toata lungimea lor.La apropi-erea de oricare dintre mese, se activeaza simultan pe suprafata ei o proiectie holografica care prezinta aspecte dintr-un anumit domeniu stiintific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte si foarte mari, cu o inaltime de aproape doi metri si jumatate. Pe suprafata dreptunghiulara a meselor din piatra slefuita exista o fanta ingusta, lunga de cateva zeci de centimetri, paralela cu latura mare a mesei din care apar proiectiile holografice. Proiectiile ruleaza singure insa in acelasi timp ele sunt interactive si depind de cel care le urmareste si atinge suprafata mesei.
Combinatii genetice Urcand pe un trepied adus special, se poate vedea ca suprafata meselor este acoperita cu o pelicula dintr-un material sticlos, intunecat. Pelicula e impartita in mai multe patrate mari delimitate prin linii drepte, care formeaza un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiectiilor este biologia astfel ca se deruleaza imagini cu plante si animale, unele complet necunoscute. Atingand unul dintre patrate, holograma infatiseaza structura corpului uman a celui care dirijeaza proiectia. Se deruleaza imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte patrate arata proiectii ale altor fiinte, de pe alte corpuri ceresti. Atingand simultan doua patrate diferite se infatiseaza o analiza stiintifica complexa prezentand ADN-ul fiintelor respective si posibilitatile de compatibilitate intre ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicatii in ciudata scriere iar in final apare forma mutanta cea mai probabila, ca o combinatie intre cele doua informatii genetice.
Giganti adevarati Cei care au construit intregul edificiu trebuie ca erau foarte inalti, altfel nu se pot explica dimens. gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiectiilor.
O confirmare a existentei uriasilor pe teritoriul Romaniei o gasim in ziarul Ziarul. "Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca "povestile" oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la "culmea" unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi.
O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: "Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om, mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu".Exista multe legende care amintesc despre vremurile cand pe Pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg "capitol" despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete, adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau. Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii "normali" ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Fotografia alaturata infatiseaza un schelet uman urias gasit de americani in Irak. Lucrurile incep sa se lege ...).
vineri, 7 ianuarie 2011
vineri, 31 decembrie 2010
duminică, 19 decembrie 2010
MITUL FUNDAMENTAL: LEGENDA LUI HIRAM
Se spune ca regele Tyrului l-a trimis pe renumitul meserias Hiram, în calitate de Mare Arhitect, la curtea regelui Solomon, cu scopul de a conduce înaltarea unui templu dedicat lui Dumnezeu de catre regele iudeilor. Hiram avea în subordinea lui 300 000 lucratori veniti din toate tarile Pamântului, fiecare vorbind limba sa proprie. Acesti lucratori au fost împartiti dupa cât de multa meserie stiau în urmatoarele categorii: Ucenic, Calfa, si Maestru, Evident, Maestru Maestrilor, Marele Arhitect al Templului lui Solomon era Hiram.
În zilele de plata, ucenicii se grupau în spatele coloanei J a templului, calfele lânga coloana B, iar maestrii în camera din mijloc. Trei calfe vroiau sa obtina gradul de maestru desi nu detineau cunostintele necesare. Stiind ca Hiram avea obiceiul de a vizita la prânz lucrarile efectuate, cei trei l-au asteptat la câte o poarta a templului cerându-i deconspirarea parolei de Maestru. Refuzati, l-au lovit si omorât pe Hiram cu uneltele lor: rigla, clestele (compasul) si ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Franc-Masonerie: rigla reprezinta precizia în executie, compasul - corectitudinea transanta în actiune, iar ciocanul de lemn - vointa aplicata. Locurile în care Hiram a fost lovit au capatat si ele o valoare simbolica pentru masoni: gâtul - sediul vietii materiale, inima - sediul sufletului si fruntea - sediul inteligentei.
Hiram a fost asasinat de cele trei calfe ce reprezinta pericolele care ameninta progresul uman: Minciuna, Ignoranta si Ambitia. Trupul celui ucis a fost înhumat într-o movila solitara de pamânt din Libanul de azi, iar pe mormânt i s-a pus o tija de acaccia, arbore sacru la egipteni, ce simbolizeaza Inocenta, Reînnoirea si Metamorfoza.
Principala cautare initiatica a masonilor vizeaza recuperarea ,,cuvântului pierdut", adica a parolei de mester pe care Hiram refuzase s-o divulge. Acest cuvânt s-ar fi pierdut odata cu disparitia Marelui Maestru al Templului.
Astfel, mitul sustine ca trei mesteri au plecat în cautarea lui Hiram si i-au descoperit mormântul, datorita ramurii de acacia. Ei convenisera ca prima vorba rostita la aflarea cadavrului sa devina noua parola de mester.
De la sfârsitul secolului al XVIII-lea, mitul fundamental - realizat si el pe baza unor traditii foarte obscure - sufera interpolari extravagante, câteodata ridicole. De pilda, la un moment dat, a fost amestecata o poveste de dragoste între regina din Saba si arhitectul regelui Solomon.
Radu Comanescu
Pentru toata lumea este bine de stiut !
La multi ani cu sanatate 2011 !
Se spune ca regele Tyrului l-a trimis pe renumitul meserias Hiram, în calitate de Mare Arhitect, la curtea regelui Solomon, cu scopul de a conduce înaltarea unui templu dedicat lui Dumnezeu de catre regele iudeilor. Hiram avea în subordinea lui 300 000 lucratori veniti din toate tarile Pamântului, fiecare vorbind limba sa proprie. Acesti lucratori au fost împartiti dupa cât de multa meserie stiau în urmatoarele categorii: Ucenic, Calfa, si Maestru, Evident, Maestru Maestrilor, Marele Arhitect al Templului lui Solomon era Hiram.
În zilele de plata, ucenicii se grupau în spatele coloanei J a templului, calfele lânga coloana B, iar maestrii în camera din mijloc. Trei calfe vroiau sa obtina gradul de maestru desi nu detineau cunostintele necesare. Stiind ca Hiram avea obiceiul de a vizita la prânz lucrarile efectuate, cei trei l-au asteptat la câte o poarta a templului cerându-i deconspirarea parolei de Maestru. Refuzati, l-au lovit si omorât pe Hiram cu uneltele lor: rigla, clestele (compasul) si ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Franc-Masonerie: rigla reprezinta precizia în executie, compasul - corectitudinea transanta în actiune, iar ciocanul de lemn - vointa aplicata. Locurile în care Hiram a fost lovit au capatat si ele o valoare simbolica pentru masoni: gâtul - sediul vietii materiale, inima - sediul sufletului si fruntea - sediul inteligentei.
Hiram a fost asasinat de cele trei calfe ce reprezinta pericolele care ameninta progresul uman: Minciuna, Ignoranta si Ambitia. Trupul celui ucis a fost înhumat într-o movila solitara de pamânt din Libanul de azi, iar pe mormânt i s-a pus o tija de acaccia, arbore sacru la egipteni, ce simbolizeaza Inocenta, Reînnoirea si Metamorfoza.
Principala cautare initiatica a masonilor vizeaza recuperarea ,,cuvântului pierdut", adica a parolei de mester pe care Hiram refuzase s-o divulge. Acest cuvânt s-ar fi pierdut odata cu disparitia Marelui Maestru al Templului.
Astfel, mitul sustine ca trei mesteri au plecat în cautarea lui Hiram si i-au descoperit mormântul, datorita ramurii de acacia. Ei convenisera ca prima vorba rostita la aflarea cadavrului sa devina noua parola de mester.
De la sfârsitul secolului al XVIII-lea, mitul fundamental - realizat si el pe baza unor traditii foarte obscure - sufera interpolari extravagante, câteodata ridicole. De pilda, la un moment dat, a fost amestecata o poveste de dragoste între regina din Saba si arhitectul regelui Solomon.
Radu Comanescu
Pentru toata lumea este bine de stiut !
La multi ani cu sanatate 2011 !
joi, 18 noiembrie 2010
luni, 1 noiembrie 2010
Ce va mai fi !!!
Ce va mai fi !!!
Pe parcursul urmatorilor 40 de ani, femeile vor dispune de o putere de decizie fara precedent, migratia musulmana catre Occident se va amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate, sustine scriitorul si futurologul american Alvin Toffler.
Africa de Sud va beneficia de o crestere economica sustinuta, in timp ce Orientul Apropiat va deveni "un amestec de religii, miscari religioase si etnii", se afirma in studiul realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanta infiintat de scriitorul si futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman "Socul viitorului", publicat in 1970, relateaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.
In acelasi an, Alvin Toffler a declarat ca stiinta si tehnologia se vor dezvolta intr-un ritm atat de rapid, incat cei mai multi oameni nu vor putea sa "digere" acest aflux de informatii si vor fi tentati sa se "deconecteze" de la acest ritm de viata mult prea trepidant.
Predictii care s-au adeverit
Multe dintre previziunile sale, referitoare la rapiditatea transmiterii de informatii, acceptarea mariajelor homosexuale si accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit in anii care au urmat.
Ce ne asteapta in urmatoarele patru decenii?
Pentru urmatoarele patru decenii, Alvin Toffler afirma ca un numar tot mai mare de oameni isi vor cultiva propriile legume si isi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai putin de marii producatori si distribuitori din industria alimentara.
Internetul de mare viteza va deveni o veritabila norma in domeniu, iar videoconferintele, devenite deja o practica curenta in zilele noastre, le vor permite angajatilor din viitor sa nu mai mearga la birou si sa lucreze din orice colt din lume.
Doar cateva tari vor mai fi considerate in viitor "state politienesti" - in principal Coreea de Nord si Iran.
China, putere economica majora
China isi va consolida statutul de putere economica majora, se va alia cu Brazilia si cu India pentru a influenta ratele de schimb ale monedelor, dar si cu Venezuela si cu cateva state africane pentru a-si asigura necesarul energetic.
Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a se aproviziona cu sapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar si a unor dispozitive si produse specifice, precum radarele, armamentul, instalatiile eoliene si automobilele hibrid.
Dezvoltarea unor forme alternative de energie va crea "perdanti intr-o lume post-hidrocarburi", precum Arabia Saudita, Iran, Irak, cateva state din zona Golfului Persic, dar si Rusia si Venezuela.
Crestinismul se va extinde in tarile din emisfera sudica, iar musulmanii vor emigra in numar mare catre tarile din Occident.
Schimbari climatice
Schimbarile climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea ghetarilor va conduce la descoperirea unor noi zacaminte minerale si petroliere. Cresterea nivelului apelor marilor si oceanelor va provoca o deplasare masiva a populatiei din zonele de coasta.
Fenomenul de imbatranire a populatiei va conduce la cresterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile si cu ingrijirile acordate persoanelor in varsta, iar sistemul american al asigurarilor de sanatate va inceta sa existe in forma sa actuala.
Femeile, din ce in ce mai puternice
La randul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate in posturi de conducere urmand sa atinga un nivel de neimaginat in urma cu cativa ani.
Rapiditatea cu care vor fi transmise informatiile va determina omenirea sa intre in era "petabyte-ului", o unitate de masura de stocare si de putere informatica superioara gigabyte-ului.
Cine este Alvin Toffler? Ce inseamna futurologia?
Alvin Toffler, nascut in 1928, este una dintre cele mai influente voci din domeniul afacerilor si din mediul mondial intelectual.
Odata cu publicarea primei sale lucrari, "Socul viitorului", Toffler a creat o noua disciplina, futurologia, bazata pe studiul schimbarii si pe impactul pe care aceasta il are asupra afacerilor si culturii. Gratie lui Toffler, futurologia este considerata in prezent stiinta care defineste fortele si tendintele care modeleaza viitorul in economia actuala, bazata pe informatii.
Printre celelalte volume publicate de Alvin Toffler, devenite bestseller la scurt timp dupa publicare, se numara "Al Treilea Val", "Razboi si antirazboi", "Puterea in miscare" si, recent, "Crearea unei noi civilizatii".
Pe parcursul urmatorilor 40 de ani, femeile vor dispune de o putere de decizie fara precedent, migratia musulmana catre Occident se va amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate, sustine scriitorul si futurologul american Alvin Toffler.
Africa de Sud va beneficia de o crestere economica sustinuta, in timp ce Orientul Apropiat va deveni "un amestec de religii, miscari religioase si etnii", se afirma in studiul realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanta infiintat de scriitorul si futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman "Socul viitorului", publicat in 1970, relateaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.
In acelasi an, Alvin Toffler a declarat ca stiinta si tehnologia se vor dezvolta intr-un ritm atat de rapid, incat cei mai multi oameni nu vor putea sa "digere" acest aflux de informatii si vor fi tentati sa se "deconecteze" de la acest ritm de viata mult prea trepidant.
Predictii care s-au adeverit
Multe dintre previziunile sale, referitoare la rapiditatea transmiterii de informatii, acceptarea mariajelor homosexuale si accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit in anii care au urmat.
Ce ne asteapta in urmatoarele patru decenii?
Pentru urmatoarele patru decenii, Alvin Toffler afirma ca un numar tot mai mare de oameni isi vor cultiva propriile legume si isi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai putin de marii producatori si distribuitori din industria alimentara.
Internetul de mare viteza va deveni o veritabila norma in domeniu, iar videoconferintele, devenite deja o practica curenta in zilele noastre, le vor permite angajatilor din viitor sa nu mai mearga la birou si sa lucreze din orice colt din lume.
Doar cateva tari vor mai fi considerate in viitor "state politienesti" - in principal Coreea de Nord si Iran.
China, putere economica majora
China isi va consolida statutul de putere economica majora, se va alia cu Brazilia si cu India pentru a influenta ratele de schimb ale monedelor, dar si cu Venezuela si cu cateva state africane pentru a-si asigura necesarul energetic.
Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a se aproviziona cu sapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar si a unor dispozitive si produse specifice, precum radarele, armamentul, instalatiile eoliene si automobilele hibrid.
Dezvoltarea unor forme alternative de energie va crea "perdanti intr-o lume post-hidrocarburi", precum Arabia Saudita, Iran, Irak, cateva state din zona Golfului Persic, dar si Rusia si Venezuela.
Crestinismul se va extinde in tarile din emisfera sudica, iar musulmanii vor emigra in numar mare catre tarile din Occident.
Schimbari climatice
Schimbarile climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea ghetarilor va conduce la descoperirea unor noi zacaminte minerale si petroliere. Cresterea nivelului apelor marilor si oceanelor va provoca o deplasare masiva a populatiei din zonele de coasta.
Fenomenul de imbatranire a populatiei va conduce la cresterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile si cu ingrijirile acordate persoanelor in varsta, iar sistemul american al asigurarilor de sanatate va inceta sa existe in forma sa actuala.
Femeile, din ce in ce mai puternice
La randul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate in posturi de conducere urmand sa atinga un nivel de neimaginat in urma cu cativa ani.
Rapiditatea cu care vor fi transmise informatiile va determina omenirea sa intre in era "petabyte-ului", o unitate de masura de stocare si de putere informatica superioara gigabyte-ului.
Cine este Alvin Toffler? Ce inseamna futurologia?
Alvin Toffler, nascut in 1928, este una dintre cele mai influente voci din domeniul afacerilor si din mediul mondial intelectual.
Odata cu publicarea primei sale lucrari, "Socul viitorului", Toffler a creat o noua disciplina, futurologia, bazata pe studiul schimbarii si pe impactul pe care aceasta il are asupra afacerilor si culturii. Gratie lui Toffler, futurologia este considerata in prezent stiinta care defineste fortele si tendintele care modeleaza viitorul in economia actuala, bazata pe informatii.
Printre celelalte volume publicate de Alvin Toffler, devenite bestseller la scurt timp dupa publicare, se numara "Al Treilea Val", "Razboi si antirazboi", "Puterea in miscare" si, recent, "Crearea unei noi civilizatii".
miercuri, 8 septembrie 2010
Cele 10 porunci dumnezeiesti (Decalogul):
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, si sa te inchini lor.
3. Sa nu iei Numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste pe ea. (Aceasta este Duminica)
5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu traiesti in desfranare.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic ce este al aproapelui tau
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, si sa te inchini lor.
3. Sa nu iei Numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste pe ea. (Aceasta este Duminica)
5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu traiesti in desfranare.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic ce este al aproapelui tau
joi, 12 august 2010
ROMANIA ADEVARATA
Incepem, din acest numar, o calatorie tematica. Vom vizita, de acum inainte, cele mai de pret comori ale tarii noastre – mai exact siturile romanesti de o valoare culturala sau naturala exceptionala pentru umanitate si care apartin (fiind recunoscute ca atare de catre UNESCO) patrimoniului mondial.
Pentru inceput, o scurta prezentare: UNESCO este Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Unul dintre obiectivele ei este acela de a identifica si proteja, in lumea intreaga, monumentele culturale si naturale care merita sa fie recunoscute ca fiind parte a patrimoniului comun al umanitatii. In 1972, UNESCO a adoptat Conventia pentru Protejarea Patrimoniului Mondial. De atunci, 183 de state au ratificat-o si mai bine de 850 de situri au fost inscrise pe lista obiecti¬velor de patrimoniu.
Romania a aderat la Conventia UNESCO in anul 1990 si, pana in acest moment, are sapte situri recunoscute: Delta Dunarii, bisericile fortificate din Transilvania (Calnic, Valea Viilor, Biertan, Saschiz, Darjiu, Viscri, Prejmer), Manastirea Hurezi, bisericile pictate din Moldova (Probota, Voronet, Humor, Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava), fortaretele dacice din Muntii Orastiei (Banita, Luncani-Piatra Rosie, Costesti Blidaru, Costesti Cetatuie, Sarmizegetusa Regia, Capalna), centrul istoric al Sighisoarei si bisericile de lemn din Maramures (Rogoz, Ieud-Deal, Poienile Izei, Plopis, Surdesti, Desesti, Budesti, Barsana).
Ne vom incepe pelerinajul printre nestematele noastre de patrimoniu mondial cu Manastirea Hurezi. Situata in satul Romanii de Jos, in ime¬diata apropiere a orasului Horezu (Valcea), manastirea este ctitorie a domnitorului Constantin Brancoveanu. Ridicat intre anii 1690 si 1697, ansamblul monahal a fost extins,
de-a lungul secolelor, de egumenii manastirii. Despre ctitor, Enciclopedia Romaniei, alcatuita de Lucian Predescu si publicata de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, la anul 1940, glasuieste astfel: „Domnia lui Brancoveanu, de 26 de ani, sustinuta cu o diplomatie rara intre turci, austrieci si rusi, a fost epoca de glorie cum Tara Romaneasca inainte nu avusese. Literatura si artele luasera o dezvoltare exceptionala. Cartile romanesti au inundat tot pamantul romanesc, precum cele tiparite in limbile tuturor ortodoxilor supusi
s-au raspandit in tot Orientul ortodox.
Milostenia lui Brancoveanu nu cunostea margini. Banii si daniile lui s-au revarsat la toate patriarhiile, episcopiile si manastirile ortodoxe ale Rasaritului. Stilul brancovenesc predomina in secolul al XVIII-lea in arhitectura, sculptura, pictura, aurarie si mobilier. Zideste biserici si manastiri intre care cea mai frumoasa e cea de la Hurez. (...) Diferitele curti si palate vestesc marirea lui Brancoveanu in interiorul tarii si departe in afara.“
De atata bine cat a facut, Brancoveanu a fost vandut turcilor de boierii Cantacuzinesti. Cum a sfarsit o domnie glorioasa aflam tot din Enciclopedia Romaniei: „Un aga veni pe ascuns la Bucuresti, mazili si ridica (23 martie 1714) pe Brancoveanu cu intreaga familie. A fost dus la Constantinopol, inchis si torturat in Sapte Turnuri; iar in 15 august 1714 fu decapitat cu cei trei fii ai sai si ginerele sau. Trupul lui Brancoveanu, aruncat in apele Bosforului, a fost adus la 1720, de sotia sa, Maria, si ingropat la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti.“ Astfel, cavoul pe care domnitorul si-l pregatise pentru odihna de veci in biserica mare a Manastirii Hurezi a ramas gol pana in zilele noastre, marturie a unuia dintre cele mai tragice destine din istoria Romaniei.
Manastirea Hurezi a functionat pana la anul 1872 cu obste de monahi, apoi a devenit de calugarite, asa cum se gaseste si acum. Astazi, la mai bine de 300 de ani de cand i s-a asezat piatra de temelie, Manastirea Hurezi este un model de referinta pentru ceea ce s-a impus in timp, prin frumusete si desavarsita armonie, a fi stilul brancovenesc.
Daca tot ati ajuns la Manastirea Hurezi, va sugeram sa mai vizitati cateva interesante obiective aflate la distante rezonabile. Astfel, pe Valea Oltului puteti poposi la Castrul roman Arutela sau va puteti abate pe la Muzeul Satului Valcean din comuna Bujoreni. La Costesti, va puteti plimba prin fascinanta rezervatie naturala a trovantilor, iar la Maldaresti intrebati de cele doua cule (Greceanu si Duca). Merita sa popositi si la Manastirile Govora, Dintr-un Lemn, Arnota, Bistrita, Polovragi sau Surpatele. Dincolo de frumusetea fiecarui loc in parte, calatoria in sine ofera bucuria de a strabate un peisaj de o frumusete unica.
Dupa Manastirea Hurezi, destinatia din numarul anterior al revistei, vom poposi acum, pret de cateva pagini, la Sighisoara. Am ajuns la Cetatea Sighisoarei, atestata documentar din secolul al XIII-lea si inclusa in 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, la bordul unui superprodus al industriei auto a secolului XXI: Chevrolet Captiva.
Pe oriunde ai ajunge/intra in Sighisoara, aceasta ti se arata asemenea unui oras obisnuit: un amestec de case vechi si blocuri neutre. Conduci mai mult din instinct (indicatoare nu prea exista), parasesti asfaltul pentru un drum pietruit, opresti la o bariera, platesti o taxa de 12 lei, drumul pietruit continua, treci pe sub o bolta, apoi pe sub inca una si esti teleportat direct in Evul Mediu, in centrul Cetatii Sighisoarei. Daca ajungi, asa cum am ajuns noi, in extrasezon turistic, bagi de seama ca Cetatea are locuitorii sai care, la randul lor, au treburile lor cotidiene – tocmai in asta consta farmecul aparte al vechiului burg. Muzeu locuit, destinatie turistica si „localitate de domiciliu“ totodata, Cetatea Sighisoarei atrage vizitatori din tara si din strainatate, printre care isi croiesc drum, cu ghiozdanele in spate, elevii de la Scoala din Deal, institutie de invatamant atestata inca de la anul 1522 (in forma actuala, cladirea in stil neogotic dateaza din 1901).
La cimitirul din imediata apropiere a Scolii din Deal odihnesc mai multi sasi decat au ramas astazi in viata in stravechiul tinut sasesc. Colonizati in Ardeal inca din secolul al XII-lea, sasii constituiau, la 1939, o comunitate puternica, ce numara aproape un milion de persoane, cu o cultura si o personalitate semnificative. Declinul tragic al acestei etnii a debutat la incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, odata cu deportarile la munca silnica in lagarele din URSS, apoi cu exproprierile si actiunile de „nivelare“ culturala practicate de comunistii autohtoni. Punctul culminant al despartirii comunitatii sasesti de tinuturile in care a vietuit vreme de 800 de ani a fost atins in anii de dupa 1989, cand s-a inregistrat un adevarat exod (voluntar, de aceasta data) al sasilor catre taramul lor primordial: Germania. Acum, din pacate, nu ne mai ramane decat sa contemplam mostenirea pe care ne-au lasat-o sasii, in absenta acestora. Iar Cetatea Sighisoarei este, din acest punct de vedere, o piesa de rezistenta.
Cum am spus, o sedere in Cetatea Sighisoarei (sunt preturi pentru toate buzunarele) este precum o intoarcere in timp, este un privilegiu pe care ar trebui sa-l pretuim pentru unicitatea sa. Poate cea mai reprezentativa constructie de aici este Turnul cu Ceas – poarta principala de acces in Cetate si, totodata si pentru mai multe secole, sediu al Primariei. Astazi, Turnul gazduieste Muzeul de Istorie al orasului. Turnul cu Ceas a fost construit intre secolele XIII-XIV, iar forma sa actuala dateaza de la anul 1676. Au mai fost ridicate de catre mesterii breslasi ai Sighisoarei inca 14 turnuri de aparare, care strajuiau zidurile de incinta ale cetatii. Dintre acestea, noua sunt si astazi in picioare, iar unul este inca locuit.
Dracula e un motiv in plus pentru care Cetatea Sighisoarei a fost inclusa in circuitele turistice. Certitudini sunt doua:
1. Scriitorul irlandez Bram Stoker (1847-1912) a scris romanul Dracula in anul 1897 si
2. Vlad Tepes a trait intre anii 1431 si 1476.
In rest, avem de-a face cu presupuneri, unele partial confirmate, dar care, toate, sporesc farmecul legendei: se pare ca Vlad Tepes s-a nascut la Sighisoara
(intr-o casa care, intr-adevar, dateaza din vremea lui si unde acum functioneaza un bar, o terasa si un restaurant care stiu sa profite – si de ce n-ar face-o? – de pe urma povestii); se spune si ca Vlad Tepes ar fi personajul care ar fi stat la baza povestii lui Stoker. La fel, se spune ca trupul lui Vlad Tepes (descapatanat) ar fi fost ingropat langa Bucuresti, la Manastirea Snagov. Oricum, cu sau fara Dracula, Cetatea Sighisoarei fascineaza si creeaza, in sensul bun al cuvantului, dependenta.
Cine a trecut pe aici va reveni.
Facts
Wilhelm Emil Messerschmitt a trait intre anii 1898-1978, iar numele lui este sinonim celui al aviatiei germane din al doilea Razboi Mondial. Dupa razboi, domnul Messerschmitt a infiintat o Fundatie care ii poarta numele, specializata in restaurarea si conservarea monumentelor istorice si culturale. Fundatia Messerschmitt functioneaza, prin dorinta intemeietorului, in tarile care au avut de suferit de pe urma bombardamentelor germane in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. In Romania, Fundatia a cumparat si apoi a restaurat Casa cu Cerb din Sighisoara si a finantat restaurarea Bisericii din Deal din aceeasi localitate.
Arenele Romane. Povestea din Parcul Carol
Mihai Cernea priveste cu drag spre coloanele in stil doric ce strajuiesc cele 3.100 de scaune rosii din amfiteatru. Ochii migdalati scruteaza, din spatele ochelarilor rotunzi...
TERRA SAXONIS – opt veacuri de amintiri
Cei carora le plac cetatile medievale, sa ridice mana! Dar bisericile fortificate? Mana sus! Si peisajele frumoase, tihnite, de deal? Pajistile inflorite? Mancarea buna? Traditii...
Biserica crestina – edificiu religios, loc de rugaciune si de comuniune cu Dumnezeu – cunoaste, prin intermediul bisericutelor de lemn maramuresene, forme elevate de exprimare...
Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea...
Zidirea lor a inceput cu 800 de ani in urma.Locuri de rugaciune, mai apoi si incinte de aparare, bisericile fortificate din Transilvania sunt o mostenire fabuloasa lasata noua de sasi. Acum, clopotele lor tac. Nici sasii nu mai sunt. Nici ceasurile din turnurile-clopotnita nu mai masoara timpul. Le-am vizitat cu mult respect si incantare. Si cu placerea inegalabila de a conduce un KIA Sportage.
Au fost mai multe. Unele au fost macinate de istorie. Altele, cam 150, au ramas in picioare. Dintre acestea, sapte (deocamdata) au fost recunoscute ca fiind comori ale umanitatii si au intrat in Patrimoniul UNESCO. Povestea sasilor transilvani a inceput in secolul al X-lea, odata cu actiunea de cucerire maghiara a voievodatelor romanesti din Ardeal. Pentru a-si intari autoritatea asupra teritoriilor cucerite si pentru a asigura apararea acestora, regalitatea maghiara a apelat la colonizarea zonei cu noi populatii. Printre acestea s-au numarat si sasii, sositi din regiunile Flandrei, Saxoniei si Rinului. Treptat, colonistii sasi au capatat privilegii asupra teritoriilor unde s-au asezat. Initial spatii de rugaciune, bisericile sasesti au inceput sa fie fortificate odata cu aparitia pericolului navalirilor turcesti si tataresti. Lacasurile de rugaciune, situate, prin traditie, in centrul obstii, au dobandit si functia de adapost al comunitatii. Au fost construite, cu tenacitate si pricepere, ziduri de aparare, turnuri fortificate, bastioane si drumuri de straja. La vreme de restriste, bisericile astfel intarite puteau adaposti intreaga populatie. Tot acolo erau dosite proviziile si uneltele de lucru.
In curtea interioara a bisericilor au fost construite locuinte de tip fagure, lipite de zidul de aparare. Fiecare familie avea locul sau bine stabilit in interiorul fortificatiei si, in unele cazuri, locul acela se transmitea in familie, din generatie in generatie. Lucrurile pareau sa se eternizeze, in intelesul bun al cuvantului – cu trecerea timpului, comunitatile sasesti deveneau din ce in ce mai puternice, din ce in ce mai prospere si mai influente. Prima mare lovitura a venit odata cu incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, cand populatia saseasca a avut mult de suferit de pe urma autoritatilor comuniste nou-instalate. Pentru sasii care nu au murit in razboi, au urmat exproprieri, deportari, ani grei de inchisoare. Dupa 1989, cand au putut sa plece, sasii au plecat de tot. Aproape toti. Un exemplu: in anul 1939, comunitatea sasilor din localitatea Valea Viilor numara 928 de membri. In 2004 ramasesera 20. Acum mai sunt doar sase.
Singurul lucru bun care li s-a intamplat bisericilor sasesti fortificate in ultimii ani este faptul ca sapte dintre ele au capatat statutul de situri ale Patrimoniului Mondial al UNESCO. In ultima vreme au inceput (de fapt, reinceput, dupa interventiile efectuate in anii ’60) lucrarile de conservare si de restaurare. Volumul si complexitatea lucrarilor reclama, insa, sume considerabile pe care, se vede treaba, bugetele postrevolutionare nu prea sunt dispuse sa le aloce. Au aparul si initiative particulare ori ale unor organizatii nonprofit care lucreaza si investesc in lucrarile de restaurare – cel mai bun exemplu este cel al Fundatiei Mihai Eminescu, patronata de Printul Charles al Marii Britanii, cel care, de altfel, a si achizitionat o gospodarie saseasca la Viscri. Interesul Printului Charles pentru batranele localitati sasesti a facut ca, pe aceste meleaguri, sa soseasca si un botanist britanic, dr. John Akeroyd.
Inca de la prima vizita, din anul 2000, John Akeroyd a fost fascinat de zona, considerand-o „una dintre comorile culturale cel mai putin cunoscute ale Europei. Aici, peisajul rural prezinta caracteristici de tip medieval care au supravietuit in mod remarcabil: biserici fortificate, sate pastrate intacte, agricultura mixta nonintensiva in echilibru ecologic cu natura si animalele in salbaticie, sate inconjurate de paduri batrane si pajisti bogate in flori salbatice. O astfel de frumusete si bogatie naturala nu este rezultatul unei simple asamblari de fragmente, ci reprezinta un intreg de o inestimabila valoare stiintifica, culturala si umana.“ In anul 2006, John Akeroyd a publicat, editata de Fundatia Adept, o carte: Peisajul istoric al satelor sasesti din sudul Transilvaniei. Cu o circulatie restransa, lucrarea este, in egala masura, o opera de investigare stiintifica a fostelor teritorii sasesti si o balada incantata si trista a acestora. Prefata cartii poarta titlul: Protejarea unei lumi uitate in folosul generatiilor viitoare. Din pacate, la nivel institutional, se pare ca Romania nu poate pricepe cele doua abstractiuni din enuntul de mai sus, nici alaturarea lor. Daca lumile cu pricina tot sunt uitate, de ce ni le-am mai aminti? Si ce-au a face generatiile viitoare cu ceea ce noi am uitat deja?
Calnic, judetul Alba
Povestea cetatii Calnic incepe in secolul al XIII-lea cu un masiv donjon de piatra, inconjurat de ziduri puternice, folosit ca locuinta nobiliara. La 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii sasesti care, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, a inaltat noi centuri de ziduri, a fortificat turnul portii si, pe ruinele unei constructii mai vechi, a ridicat, in incinta interioara, o capela.
Valea Viilor, judetul Sibiu
Localitatea este atestata de la 1263. Aici, in secolul al XIV-lea, a inceput constructia unei biserici, dar infatisarea actuala a lacasului de cult dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea. Tot de atunci dateaza si fortificatiile. Orga a fost instalata la anul 1807, dar acum componentele din piele ale delicatului sau mecanism au fost distruse de dihori. Amenajarea drumului ce strabate comuna a obturat sistemul de drenaj al cetatii, astfel incat acum, cand ploua, apa se infiltreaza prin pardoseala de lemn a bisericii.
Biertan, judetul Sibiu
Atestata de la 1283, biserica din Biertan este inconjurata de patru randuri de ziduri de aparare, noua turnuri si bastioane si a fost, vreme de mai bine de 300 de ani (1562-1867) resedinta episcopala a sasilor. Usa sacristiei poarta marturia uluitoarei priceperi tehnice a mesterilor sasi: o incuietoare cu 15 zavoare care se inchid pe trei directii si care sunt actionate, simultan, printr-o singura rasucire a cheii in broasca.
Darjiu, judetul Harghita
Reconstruita in secolului al XV-lea pornind de la o constructie in stil romanic ridicata in secolul al XIII-lea, biserica din Darjiu este protejata de un zid de aparare cu inaltimea de cinci metri. Frescele din interior (din care se mai pastreaza fragmente) au fost pictate la anul 1419. In secolul al XVIII-lea, cand functia de aparare a bisericii-cetate si-a pierdut insemnatatea, in incinta au fost amenajate spatii de depozitare a proviziilor pentru intreaga comunitate.
Saschiz, judetul Mures
Locuita de secui pana la sfarsitul secolului al XIII-lea, localitatea a fost apoi populata preponderent de sasi. Turnul cetatii seamana foarte mult cu Turnul cu Ceas din Sighisoara, intre cele doua comunitati, cea a Sighisoarei si cea a Saschizului, existand o veche rivalitate. Biserica din Saschiz a fost fortificata la anul 1493 si are aspectul unui bastion, etaland la etaj un drum de straja sprijinit in consola. Pentru siguranta comunitatii, sasii au construit pe culmea dealului din apropiere,
intr-un loc greu accesibil, o cetate, astazi in ruina.
Viscri, judetul Brasov
Prima atestare a bisericii dateaza de la 1400, dar aceasta a fost construita pe locul unei biserici romanice inca si mai vechi. In actuala incinta se mai pastreaza patru capiteluri provenind de la biserica romanica, unul dintre ele servind drept cristelnita. Altarul incorporeaza o orga, iar aceasta este, in prezent, supusa unor migaloase si complexe lucrari de restaurare. Zidurile si turnurile de aparare au capatat forma lor definitiva in secolul al XVII-lea.
Prejmer, judetul Brasov
Prima atestare documentara a bisericii dateaza din secolul al XIII-lea. Este una dintre cele mai frumoase si mai puternice din Transilvania si are, alipite de zidul de aparare, 272 de incaperi, cate una pentru fiecare familie a comunitatii (cel mai mare numar de incaperi dintre toate bisericile sasesti fortificate). Altarul gotic a fost pictat intre anii 1450-1460. La intrarea in biserica se pastreaza piatra cu inel de fier de care erau legati nelegiuitii si femeile necredincioase, spre a fi batjocoriti de comunitate la iesirea de la slujba
Din fericire (pentru ea), in inima Deltei Dunarii nu se poate ajunge cu masina. Cu partenerul nostru din aceasta luna, un minunat Jeep Patriot, am fi putut patrunde totusi mai adanc (uneori la propriu) in paradisul de stuf. Ne-am oprit insa, din respect pentru natura, inainte ca masina sa-si atinga limitele.
Delta Dunarii este singurul „bun natural” (aceasta e denumirea oficiala) al Romaniei inscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Umanitatii. Plecata din muntii Padurea Neagra, Dunarea ajunge, dupa mai bine de 2.800 de kilometri, sa se verse in Marea (tot) Neagra, in locul unde, de vreo 10.000 de ani, zamisleste cel mai tanar pamant al Europei – Delta. Prima oara am fost in Delta acum 25 de ani. Am luat un vapor (i se spunea Pasagerul) din Tulcea si, dupa un drum care a durat mai bine de sase ore, am ajuns la Sfantu Gheorghe.
De o parte si de alta a puntii care facea legatura intre debarcader si uscat stateau insirati localnici (de fapt, localnice) imbiindu-i pe turisti cu oferte de cazare si masa. Atunci, am tras la Dorina. Si tot la ea am mers de mai multe ori, in anii care au urmat. Dormeam la Dorina intr-o casuta de chirpici, micuta, curata si racoroasa. Nici vorba de aer conditionat pe vremea aceea, dar in casa era placut chiar si la ceasurile amiezei. De mancat, mancam in prispa casei bucatele pregatite de gazda. Invariabil, dupa pranz cadeam rapusi de satietate. Dorina gatea fabulos, iar conceptul de portie nu functiona in gospodaria ei: ne aducea cate doua ceaune uriase, unul cu bors de peste, altul cu felul doi. Mancam pana cadeam lati. Precum la pranz, asa si seara. Dimineata ne trezea batranul pescar Andrei, tatal Dorinei.
Lucrase o viata pe pescadoare si, dupa ce iesise la pensie, se indeletnicea tot cu pescuitul. Ziua se ingana cu noaptea cand ne suiam in lotca si porneam, pe Dunare, catre locurile in care Andrei isi intinsese, de cu seara, sculele. Adica un soi de sfoara foarte lunga de care prindea, din loc in loc, carlige mari, cu momeala, si greutati de plumb. Prindeam indeobste somn. Acum, daca stau si ma gandesc mai bine, cred ca braconam. In fine... Varam pestele in saci de iuta si porneam cu ei in carca spre casa, apoi drumurile noastre se desparteau: noi porneam catre plaja, iar Andrei mergea la carciuma.
De fapt, plaja era acolo pretutindeni: satul era asezat pe nisip, dar pana la mare mai era de mers cale de cativa kilometri. La tarm, pustiu, doar uneori cativa oameni, risipiti la mare distanta unul de altul, pescarusi si turme de tauri care umblau singuri, de colo-colo. Uneori mergeam si noaptea la mare: erau in apa mici vietati luminiscente, care faceau ca balaceala noastra sa fie conturata de mii de stropi fosforescenti. Dupa pranz, somn. Apoi, tot cu batranul Andrei, beam secarica, asezati pe scaunele de metal ale carciumii. Ascultam povesti marinaresti si legende ale locului. Secarica facea ca toate sa para plauzibile. Din cand in cand, in timpul zilei, la Sfantu Gheorghe curentul electric se oprea. Daca nu era curent, se oprea si apa la cismeaua din curte de unde umpleam un butoi ca sa ne spalam, in spate, in curtea gainilor.
Treceau, in felul acesta, cam doua saptamani. Ni se terminau banii, dar tot am mai fi stat. Vorbeam atunci cu Dorina si o rugam sa ne mai tina cateva zile, ca o sa-i trimitem banii cand om ajunge acasa. Ea ne tinea si noi ne tineam de cuvant. Intr-un an am fost la Sfantu Gheorghe cu un bun prieten care, peste timp, a avut sansa sa calatoreasca mult prin lume. Inca si acum imi spune ca aceea, la Sfantu Gheorghe, este vacanta de care-si aduce cu cel mai mult drag aminte. In sat, pe atunci, nimeni nu avea barca cu motor, iar drumul pana la Insula Sahalin, unde mergeam sa vedem pelicanii, il faceam cu lotca. Batranul Andrei vaslea ore intregi, egal, fara oprire, ca un metronom care masura timpul acelui tinut de inceput de lume. Timp care, ca tot timpul, a trecut. Acum, Andrei nu mai este, de Dorina nu mai stiu nimic de ani buni, nu mai sunt nici scaunele de tinichea de la carciuma, iar despre secarica nici ca mai poate fi vorba.
Am povestit aici despre Sfantu Gheorghe asa cum l-am cunoscut, pentru ca, asa cum este el acum, il puteti afla foarte simplu: inchiriati din Tulcea o salupa rapida, in doar putin peste o ora ajungeti in localitate, unde puteti sa va cazati si sa luati masa, la alegere, in locatii de trei sau patru stele.
Foto (5)
Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea, afluent al Muresului. Aici gasim, pe o suprafata de aproximativ 200 km2, numeroase ziduri de piatra care compun sistemul fortificatiilor dacice de la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna.
Intinzandu-se la poalele unor piscuri falnice, asezarile si fortificatiile dacice sunt uimitoare in egala masura pentru vizitatorul intamplator si pentru expertul in arheologie, impresionand prin amplasamentul bine gandit, prin varietatea formelor si prin caracterul monumental. Cele mai multe constructii civile, fiind realizate din materiale perisabile, nu au supravietuit, astfel incat o persoana neavizata cu greu isi poate imagina acum configuratia si numarul lor. Altele insa, construite integral sau partial din blocuri de piatra, s-au conservat indeajuns de bine ca sa poata oferi un indiciu asupra maretiei lor de odinioara. In Masivul Sureanu predomina sisturile cristaline – roca friabila si dificil de fasonat –, astfel incat calcarul pentru constructiile din zona cetatilor dacice a fost exploatat si adus, cale de zeci de kilometri, de pe Dealul Magura, situat la est de Calan, iar andezitul din cariera de la Bejan, Deva.
Aceste vestigii dacice, unice in Europa si chiar in toata lumea antica, prezinta asemanari izbitoare cu alte situri din intreaga Dacie preromana. Ele depun marturie despre o civilizatie infloritoare, superioara in multe privinte celor dezvoltate de alte popoare europene din Antichitate in regiunile din afara Imperiului Roman. La toate cetatile gasim combinate sistemele de fortificatii traditionale (val, palisada) cu cele din piatra fasonata. Acestea din urma, inspirate din lumea elenistica, au fost ridicate, incepand cu mijlocul secolului I i.Hr., cu participarea mesterilor veniti din orasele grecesti de pe tarmul vestic al Marii Negre, fapt demonstrat si de literele/grupurile de litere grecesti inscriptionate pe unele blocuri. Zidul elenistic consta din doua paramente de blocuri de calcar fasonate cu grija, care alternau cu blocuri dispuse transversal (butise) pe directia paramentului. Spatiul dintre cele doua siruri de blocuri se umplea cu emplecton (piatra si pamant maruntite) bine batut. Pentru a se evita eventualele impingeri laterale pana la perfecta tasare a emplectonului, in blocuri se sapau jgheaburi in „coada de randunica“, unde se asezau capetele unor barne din lemn care uneau cele doua paramente. Zidul dacic (Murus Dacicus) reproduce zidul elenistic, exceptand insa butisele. Cetatile dacice au in preajma sanctuare ridicate din piatra si lemn. Au fost identificate doua tipuri de astfel de edificii de cult: circulare si rectangulare. Materialul utilizat a fost adus si in acest caz de la Magura Calanului si Bejan.
Cercetarile arheologice au scos la lumina asezari civile, gospodarii, ateliere de mai multe feluri, drumuri ce strabat culmile muntilor si traverseaza cursuri de apa, apeducte din teracota, sisteme de canalizare, rezervoare de apa, spatii sacre, fortificatii impunatoare – de la cele traditionale, facute din lemn si valuri de pamant, la fortarete puternice, imprejmuite de ziduri din piatra de calcar. In toate aceste situri a fost descoperita o mare cantitate de material arheologic extrem de divers: ceramica, unelte si obiecte de metal, arme, obiecte de bronz si sticla,
monede, piese confectionate din metale pretioase etc. Teritoriul pe care s-a ridicat capitala dacilor a fost locuit sporadic si inainte de sfarsitul secolului al II-lea i.Hr., cele mai vechi descoperiri (facute in pestera de la Cioclovina) datand din perioada Paleoliticului Superior. Apoi, cateva mii de ani mai tarziu, s-a stabilit in zona o comunitate a primilor indoeuropeni, purtatorii Culturii Cotofeni si stramosii tracilor.
Dintre triburile trace, ramura nordica, aceea a daco-getilor, s-a individualizat prin cateva particularitati de limba si prin credinta in nemurire, configurand o uniune tribala localizata pe cursul mijlociu al Muresului. Pe la sfarsitul secolului al II-lea i.Hr. si inceputul veacului urmator, centrul formatiunii se afla in cetatea de la Costesti-Cetatuie si isi tragea vigoarea economica, deci implicit puterea politica si militara, din manoasa Vale a Muresului, cu terenurile ei agricole excelente, din Muntii Metaliferi, cu zacamintele lor aurifere, si din Masivul Sureanu, bogat in minereuri feroase. Ajuns la conducere candva inainte de anul 82 i.Hr., Burebista a reusit sa adune sub sceptrul sau majoritatea uniunilor tribale daco-gete si sa intemeieze un regat intins de la Muntii Balcani pana in Carpatii Padurosi si din Moravia (in Cehia de astazi) pana pe malul Niprului, la Boristene si Olbia. Tot Burebista a inglobat in regatul sau mai vechile fortificatii si a construit altele. Ele vegheau principalele drumuri comerciale ale Daciei si le inchideau pe acelea care traversau Carpatii. Opera de fortificare a fost continuata de urmasii lui Burebista, astfel incat, intr-un interval de doua secole, regatul dac a fost inzestrat cu aproape 100 de fortarete, dintre care 91 functionau inca si in vremea lui Decebal.
In timpul domniei lui Burebista (circa 82-44 i.Hr.) Deceneu, marele preot si colaboratorul apropiat al regelui, si-a avut resedinta pe muntele sfant al dacilor, Kogaion, unde a fost intemeiata Sarmizegetusa. Cu toate ca vasta stapanire a lui Burebista s-a fragmentat mai intai in patru, apoi in cinci parti, nucleul regatului cu centrul in Muntii Orastiei a dainuit. De acolo a pornit si ultima unificare a daco-getilor, opera a predecesorilor lui Diurpaneus, supranumit Decebal – nume cu care a si ramas in istorie. La moartea lui Burebista, conducerea a preluat-o Deceneu si tot el a mutat capitala de la Costesti-Cetatuie la Sarmizegetusa Regia, pe muntele sfant. De atunci incolo – sau cel mai tarziu de pe vremea lui Comosicus, urmasul lui Deceneu –, regii dacilor au cumulat cele trei puteri supreme in stat: politica, militara si religioasa, situatie care s-a perpetuat si pe timpul lui Decebal.
Dupa primul razboi cu Traian, desfasurat in anii 101-102, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, pe care insa in anii 103-104 le-a refacut, iar pe unele chiar le-a dezvoltat. In timpul celui de-al doilea razboi cu Traian, 105-106, si imediat dupa acesta, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani, cu exceptia Sarmizegetusei. In aceasta din urma a ramas o garnizoana romana care mai intai a reparat stricaciunile pricinuite zidului pe perioada asediului, dupa care a extins cetatea la dimensiunile la care o cunoastem azi. Garnizoana – un detasament al Legiunii a IV-a, Flavia Felix – a ramas cantonata aici pe toata durata domniei lui Traian.Vestigiile cetatilor dacice le sunt cunoscute localnicilor din vremuri imemoriale, dupa cum o indica si frecventa toponimelor: Cetate, Cetatuie, Blidaru, Gradiste, dar au ajuns la cunostinta carturarilor cu interes pentru istorie abia mai tarziu. Cea mai veche mentiune scrisa dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cand este remarcata existenta unui oras – cu fundamente la vedere si cu ziduri din piatra – situat in munte, nu departe de Orastie.
Dupa alte veacuri de tacere, descoperirea unor monede de aur, prin 1784-1785 si mai ales dupa anul 1802, a atras atentia autoritatilor, eveniment urmat, in anii 1837 si 1847, de vizitarea unora dintre ruine de catre invatati. Ca urmare, la inceputul secolului XX, Gabor Téglas afirma ca la Gradistea Muncelului a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal. Sapaturile sistematice, conduse de arheologi de profesie, au inceput insa abia in anul 1924, sub bagheta profesorului Dimitrie Mihail Teodorescu, de la Universitatea din Cluj. De atunci, cu intreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu si Ioan Glodariu, asa incat astazi se cunoaste amplasarea tuturor vestigiilor importante, chiar daca ele nu au fost inca cercetate in totalitate. Ruinele cetatilor dacice probeaza existenta unei economii infloritoare, bazata pe utilizarea larga a uneltelor din fier si pe schimburi active, in special cu cetatile grecesti de la Pontul Euxin si cu Imperiul Roman. Sistemul de aparare a capitalei dacice a fost cea mai puternica si una dintre cele mai sofisticate structuri defensive ale statului dac.
Zona cetatilor a fost, atat in primul (101-102) cat si in al doilea (105-106) razboi cu Imperiul Roman, teatrul unor crancene batalii. Numai cunoscand puterea economica a Daciei si iscusita folosire in lupta a obstacolelor naturale oferite de terenul muntos abrupt si a impresionantului sistem de fortificatii, putem gasi o explicatie pentru durata operatiunilor militare si pentru rezistenta prelungita a poporului dac in fata invadatorilor. Studierea siturilor si vestigiilor arheologice poate contura o imagine obiectiva a nivelului atins de civilizatia dacilor in timpul confruntarilor cu romanii si ofera posibilitatea compararii lui cu acela atins de alte popoare europene in acel moment. Valorificarea turistica si stiintifica a ansamblului cetatilor dacice impune clarificarea statutului lor juridic, o buna administrare a acestora, precum si realizarea unor obiective esentiale in domeniile infrastructurii, extinderii cercetarii arheologice si conservarii/restaurarii vestigiilor pe baza unui program etatizat de lunga durata.
„Marea s-ar face valuri si n-ar avea absolut nici o miscare, ci apa s-ar putrezi si s-ar bahui, daca temperatura ei ar fi pretutindeni egala; omenirea ar putrezi in coruptie, specula si pornocratie, daca n-ar exista intre popoare deosebiri de cultura si mai cu seama deosebiri de viata“ – am citat din Mihai Eminescu.
Am dat nas in nas cu actualitatea acestei opinii cu putina vreme in urma, cand am urcat in Bucovina pentru a vizita „bisericile cu pictura murala din nordul Moldovei, din prima jumatate a secolului al XVI-lea“ – aceasta este denumirea „de catalog“ a bisericilor pictate din Bucovina, asezaminte aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dintre mai multele astfel de lacasuri din zona, pe lista UNESCO se regasesc cele de la Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava (biserica cu hramul Sfantul Gheorghe a Manastirii Sfantul Ioan cel Nou), Probota, Voronet si Humor. Intrupari exceptionale ale „deosebirilor de cultura si de viata“, bisericile numite sunt repere ale ortodoxiei si, o parte dintre ele, cele mai cunoscute, repere ale pelerinajului turistic. Bunaoara, Voronetul, Humorul si Moldovita sunt realmente asaltate de turisti (majoritatea straini, atrasi tocmai de „deosebirile“ mai inainte amintite). Dintr-un pagubos si psihanalizabil reflex de raportare la „capra vecinului“, multe dintre materialele promotionale referitoare la Voronet vorbesc despre acesta numindu-l „Capela Sixtina a Estului“. Or, tocmai unicitatea si originalitatea sunt calitatile care-i atrag pe turisti la Voronet, nicidecum asemanarea (oricum fortata) cu Capela Sixtina. Istoria, cultura si traditiile, tot ceea ce naste si confera identitate (nationala), „s-ar putrezi si s-ar bahui“ precum marea cea fara de miscare in absenta diferentelor specifice.
Spuneam ca unele dintre bisericile de patrimoniu sunt (lucru bun, acesta) ultravizitate. Sunt insa si unele a caror notorietate nu a reusit inca sa le egaleze frumusetea: Arbore, Probota, Patrauti. Voi zabovi putin la subiectul Patrauti pentru ca aici nimeni nu are cum sa ajunga din intamplare. Ca sa ajungi la Patrauti, trebuie sa vrei sa ajungi acolo. Cum ajungi? Iei o harta oarecare si cauti localitatea: o gasesti la cca 10 km N-V de Suceava. De ce sa te duci la Patrauti? Iata un motiv: pentru a-l cunoaste pe tanarul preot paroh Gabriel Herea, cel care impreuna cu sotia sa, Anca, trudeste la ridicarea renumelui Patrautilor la locul cuvenit. Biserica din localitate a fost inaltata de Stefan cel Mare la anul 1487 si avea menirea de biserica a unei manastiri de maici, manastire in care urmau sa fie ingrijiti ranitii din razboaie. In sine, biserica este o bijuterie de mici dimensiuni (este cea mai mica dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare). Pictura exterioara este realizata doar pe peretele de vest (intrarea in biserica). Interiorul e impodobit cu o splendida, bogata si originala pictura, la a carei restaurare se lucreaza de ani buni si va mai dura inca. Pe cat de pretentioasa este tehnica picturii in fresca (aici n-ai voie sa gresesti, pentru ca orice tusa gresita nu mai poate fi corectata), pe atat de pretentioasa si de costisitoare este restaurarea aceleiasi picturi. Reteta este, totusi, simpla: e nevoie de mesteri iscusiti, de timp si de bani. Mesteri sunt, timp este de la Dumnezeu, cu banii e o problema. Care nu-l descurajeaza, insa, pe preotul Gabriel Herea.
Putinii vizitatori care ajung la Patrauti sunt „luati in primire“ de Anca, sotia parintelui Herea, care stie si spune cu har, in mai multe limbi, dupa cum e nevoie, povestea bisericii. In interior, schele de lemn imbraca inca peretii. De la an la an, insa, parintele Herea priveste cum schela coboara – initial ea era ridicata pana in varful turlei; acum se mai inalta doar pe vreo trei niveluri. La iesirea din biserica mi-a atras atentia o cladire pe care scria Museum. Era casa parohiala, al carei parter a fost transformat in muzeu prin osteneala aceluiasi parinte Herea. De ce? Din respect pentru faptul ca acea cladire a reprezentat un model de locuire a preotului in mijlocul comunitatii pe care o slujeste si pentru ca a constituit un punct de reper in randul membrilor Miscarii Arboroasa, miscare nationala a romanilor din Bucovina in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Planurile parintelui Herea nu se opresc aici: „Ne propunem ca pe viitor sa construim in gradina casei parohiale un centru socio-cultural care va facilita accesul studentilor in istoria artei la monumentele din nordul Moldovei.“ Mergeti de vedeti singuri ca, la Patrauti, „Omul sfinteste locul“ nu-i doar o vorba goala.
Biserica crestina – edificiu religios, loc de rugaciune si de comuniune cu Dumnezeu – cunoaste, prin intermediul bisericutelor de lemn maramuresene, forme elevate de exprimare artistica. Daltuite in lemn cu maiestrie de catre taranii locului, bisericile din Maramures fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene.
In acest articol
Plopis
Ieud-Deal
Surdesti
Desesti
Poienile Izei
Rogoz
Barsana
Budesti-Josani
Bisericile de lemn din Maramures
De-a lungul secolelor, in Maramures, oamenii au (re)gasit vorbirea cu Dumnezeu prin lemn. Istoria maramuresenilor este povestita in lemnul bisericilor din acest spatiu binecuvantat, pentru ca in aceste sanctuare ale Cuvantului s-au pastrat monumente de cea mai veche limba romaneasca, aici s-au adunat inteleptii satului in clipele grele sa ceara sfatul lui Dumnezeu, aici s-a savarsit, de veacuri, botezul „coconilor“, aici s-au legat pe vecie cununii si tot de aici au plecat pe ultimul drum aceia ce s-au dus dintre vii. Bisericile de lemn maramuresene, despre care Lucian Blaga spunea ca sunt „printre cele mai pretioase si mai fara de rezerva admirate produse ale geniului nostru popular“, reprezinta, fara indoiala, o culme a artei de a construi in lemn.
In anul 1999, opt biserici de lemn din Maramures au fost incluse pe lista UNESCO a mostenirilor culturale universale. Astfel, din cele aproximativ o suta de lacasuri de cult din arealul maramuresean, in patrimoniul universal au intrat bisericile din Barsana, Budesti-Josani, Desesti, Ieud-Deal si Poienile Izei din Maramuresul voievodal, Plopis si Surdesti din Tara Chioarului si Rogoz din Tara Lapusului.
Alaturi de echilibrul arhitectural si de armonia proportiilor, lacasele sfinte sunt adaptate necesitatilor cultului, respectand compartimentarea traditionala: pronaos, naos si altar. Boltile interioare, intruchipari ale boltii ceresti, sunt locul de unde Dumnezeu vegheaza asupra „poporului sau“. Registrul iconografic si pictura parietala, realizate de mesteri zugravi locali, sunt de inspiratie rasariteana, cu interferente traditionale si renascentiste de factura baroca.
Bisericile maramuresene isi completeaza valoarea prin patrimoniul mobil adapostit, patrimoniu reprezentat prin icoane imparatesti sau praznicare, obiecte de cult si carti bisericesti tiparite sau manuscrise.
Inscriptiile daltuite in grinzi, semnaturile lasate pe ansamblurile parietale si pe icoanele praznicare si, nu in ultimul rand, insemnarile de pe batranele carti de cult sunt marturii ale vechimii crestinismului pe aceste meleaguri si file din istoria Maramuresului. Unicitatea bisericilor de lemn maramuresene le confera acestora statutul de produs emblematic al Maramuresului in contextul valorilor culturale universale.
Plopis
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril a fost construita intre anii 1798-1805, sub pastorirea preotului Damian. Sfintirea bisericii s-a realizat la 12 noiembrie 1811, ocazie cu care au fost asezate la piciorul Sfintei Mese 49 de monede (cate una pentru fiecare familie-ctitor) si un document care spune urmatoarele: „Anul 1811 farcazuita in noiembrie 12. Aceasta biserica s-a facut noua de popa Damian.“ Intrarea in biserica se face printr-un pridvor larg, continuat cu pronaos, naos si altar decrosat, pentagonal, pe latura de est. Pe o fundatie si un soclu scund din piatra, se inalta peretii din grinzi masive de stejar, asezate in randuri orizontale in sistem Blockbau. Turnul este incadrat de patru turnulete, iar acoperisul este simplu. Cu toate ca nu prezinta streasina dubla, particularitatea ferestrelor etajate este vizibila si aici. Deasupra sirului superior de ferestre, peretii sunt decorati cu un frumos motiv sculptat in banda continua, in timp ce mijlocul bisericii este marcat de un brau in relief. Dupa cum reiese din inscriptia de pe spatele icoanei asezate pe masa din altar, pictura si icoanele de pe tampla bisericii au fost executate de Stefan Fisesteanul, zugrav originar din Sisesti.
Ieud-Deal
Construita la inceputul secolului al XVII-lea de familia nobila locala Balea, biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului a fost asezata pe locul in care, conform unor informatii, voievodul Balc ridicase in anul 1364 biserica initiala. Biserica are un soclu de piatra joasa, pe care se ridica, dupa sistemul Blockbau, peretii alcatuiti din grinzi groase de brad, de forma paralelipipedica. Lacasul are forma de nava, planul compunandu-se din pronaos, naos si altarul de tip decrosat, poligonal. Acoperisul, in doua ape, are deasupra pronaosului un turn cu foisor, peste care se inalta coiful ascutit. Pictura interioara si iconostasul au fost realizate in anul 1782, de Alexandru Ponehalski. Tema principala a pronaosului este Judecata de Apoi. Iisus Hristos este reprezentat pe tronul de judecata, incadrat de doi ingeri care sufla din trambite.
Pe bolta naosului se remarca Dumnezeu-Cel-Vechi-de-Zile, purtandu-l la piept pe Sfantul Duh sub forma de porumbel. Pe peretii laterali ai naosului, intr-un registru iconografic continuu, sunt reprezentate scene din Vechiul si Noul Testament. in podul acestei biserici a fost descoperit in anul 1925 Codicele de la Ieud, una dintre cele mai vechi scrieri in limba romana.
Surdesti
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril este, prin dimensiunile impunatoare ale turnului ce se ridica la 54 metri inaltime, una dintre cele mai vestite constructii de lemn din Europa. Potrivit unei inscriptii de pe ancadramentul usii de la intrare, sfantul lacas a fost ridicat din lemn de stejar, la anul 1721, de catre mesterul Toma Macarie. Ancadramentul de la intrare este impodobit cu rozete si benzi in torsada, incheiate, in partea de sus, in acolada. Planimetria edificiului urmeaza tipologia arhitecturala a bisericilor de lemn din Maramures. Pridvorul, adaugat ulterior, este conceput cu doua randuri de arcade suprapuse, cu deschideri diferite, dar identice ca forma si decor. Acoperisul este etajat, avand dubla streasina, iar pe portiunea cuprinsa intre stresini exista un al doilea rand de ferestre, identice ca forma si marime cu cele aflate pe primul rand. Frumusetea monumentului este completata si de braul de forma funiei rasucite ce inconjoara biserica. Interiorul este pictat, iconostasul, realizat in anul 1783, fiind opera mesterului Stefan Fisesteanul.
Desesti
Biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva a fost inaltata in veacul al XVIII-lea, data construirii fiind ulterioara anului 1717 (cand, in urma ultimei invazii tatare in Maramures, localnicii si-au ridicat o noua biserica in locul celei vechi, arse). Sfantul lacas se compune din altar poligonal, naos cu bolta semicilindrica si pronaos tavanit, deasupra caruia se inalta turnul-clopotnita. Intrarea in biserica se face direct in pronaos printr-un ancadrament impodobit cu motivul funiei rasucite. Pictura murala, potrivit inscriptiilor pastrate, dateaza din anul 1780, fiind opera cunoscutului zugrav Radu Munteanu din Ungureni si a ajutorului acestuia, Gheorghe Zugravul din Desesti. Ca stil, este o pictura de traditie post-bizantina, apropiata de pictura populara rusticizata, prin decoratiile vesele si colorate ale ansamblului. Tampla care ocupa in intregime peretele despartitor dintre naos si altar cuprinde un bogat program iconografic, ce are la baza icoanele imparatesti si praznicarele, continuate cu Apostolii care il incadreaza pe Iisus Hristos si cu Proorocii in medalioane, incadrand-o pe Maica Domnului. Prin paralelism, iconografia si stilistica picturii tamplei il indica drept autor pe Alexandru Ponehalski
Biserica crestina – edificiu religios, loc de rugaciune si de comuniune cu Dumnezeu – cunoaste, prin intermediul bisericutelor de lemn maramuresene, forme elevate de exprimare artistica. Daltuite in lemn cu maiestrie de catre taranii locului, bisericile din Maramures fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene.
In acest articol
Plopis
Ieud-Deal
Surdesti
Desesti
Poienile Izei
Rogoz
Barsana
Budesti-Josani
Poienile Izei
Biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva este atestata documentar de la anul 1604, desi traditia populara locala si arhitectura bisericii plaseaza construirea sfantului lacas inainte de secolul al XVII-lea.
Planul bisericii este de tip nava, fiind compus dintr-un altar decrosat de forma patrata, acoperit cu bolta semicilindrica, naos dreptunghiular, pronaos tavanit si un pridvor pe latura de vest. Acoperisul are poala dubla, iar turnul-clopotnita este prevazut cu foisor si coif prelung, ce confera bisericii echilibru si eleganta. Pictura parietala, conform pisaniei, a fost executata in anul 1794, de catre un zugrav anonim. Bine conservata, imbinand reminiscente traditionale cu elemente moralizatoare intr-un program iconografic armonios, pictura impresioneaza atat prin tematica, cat si prin originalitate. Remarcabila este pictura pronaosului, ce are drept tematica Judecata de Apoi, dar si anumite teme auxiliare, cu semnificatie escatologica. Iconostasul reuneste icoane imparatesti si icoane praznicare, ce dateaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. in biserica se mai pastreaza si alte icoane vechi, datand din aceeasi epoca, unele fiind opere ale zugravilor de la Manastirea Moisei, centru important al picturii maramuresene din prima jumatate a secolului al XVIII-lea.
Rogoz
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril a fost ridicata la 1663 din doua lemne „fratane“ aduse din Dealul Popii, constituind una dintre cele mai reprezentative exemplare ale genului din Tara Lapusului.
in planimetria edificiului sunt intalnite particularitati caracteristice lacasurilor de cult anterioare secolului al XVIII-lea, dintre care amintim forma poligonala a pronaosului (cu un numar mai mare de laturi decat
in mod obisnuit) si accesul in biserica, in absenta pridvorului, prin latura de sud. Naosul este dreptunghiular, iar altarul decrosat, poligonal, cu sapte laturi. Turnul cu proportii echilibrate este prevazut
cu un coif aproape conic, ornat la baza cu patru turnulete. Elementul ornamental caracteristic il constituie capetele grinzilor ce sprijina streasina, cioplite in forma de cap de cal – motiv decorativ laic intalnit si la casele taranesti din Tara Lapusului. Pictura parietala originala, pastrata doar in naos si pronaos, a fost executata in anul 1785, de zugravii Radu Munteanu si Nicolae Man, fapt consemnat in doua inscriptii pastrate pe peretele nordic al naosului. Registrul iconografic cuprinde scene din Vechiul si Noul Testament. in 1834, un zugrav al carui nume nu ne este cunoscut a repictat tavanul pronaosului si bolta naosului in maniera stilistica specifica realizarii icoanelor pe sticla. Biserica poseda un inestimabil tezaur de icoane pe lemn, majoritatea fiind atribuite mesterului Radu Munteanu.
Barsana
Biserica cu hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica face parte din grupul bisericilor de tip maramuresean de mici dimensiuni. A fost ridicata in anul 1720, ca biserica manastireasca. Dupa 1800, a fost demontata si stramutata pe amplasamentul actual, fiind pictata in anul 1806 de catre Hodor Toader din Viseul de Mijloc si Ioan Plohod din Dragomiresti. Sfantul lacas este compus dintr-o absida poligonala decrosata, naos acoperit cu bolta semicilindrica suprainaltata, pronaos tavanit si pridvor pe latura de vest, supraetajat. Este construita din barne asamblate in sistem Blockbau. Acoperisul, cu poala dubla, are deasupra pronaosului un turn-clopotnita prevazut cu arcade pe stalpi si acoperis inalt, piramidal. Pictura murala, icoanele si piesele de mobilier formeaza un ansamblu decorativ coerent, structurat dupa limbajul artei baroce si rococo. intregul program iconografic al picturilor lui Toader Hodor are un continut escatologic, cu accente moralizatoare. Alaturi de temele traditionale, in iconografia altarului patrund scene aluzive din Apocalipsa si din Judecata de Apoi. Caracterul moralizator al picturii parietale este pus in evidenta si de paralelismul dintre scenele Vechiului Testament si cele ale Noului Testament.
Budesti-Josani
Biserica din Budesti-Josani a fost construita din lemn de stejar, la anul 1642 (conform unei inscriptii de pe ancadramentul usii de la intrare). Are patron spiritual pe San Nicoara, vechiul antroponim romanesc al Sfantului Nicolae. Edificiul se compune dintr-un pronaos tavanit, naos cu bolta semicilindrica suprainaltata si un altar poligonal. Biserica are acoperis cu poala dubla, unitar atat la naos si pronaos, cat si la altar. Deasupra pronaosului se inalta turnul-clopotnita cu foisor evazat sprijinit pe cate patru stalpi laterali uniti prin arcade imbinate. Coiful deosebit de zvelt este flancat la baza de patru turnulete mai mici, prezenta acestora sugerand faptul ca satul avea un sfat al batranilor. Pictura parietala si o buna parte dintre icoane au fost realizate in anul 1762, de catre Alexandru Ponehalski, pictor originar din Berbesti. Alaturi de acestea, in biserica se afla o impresionanta colectie de icoane pe sticla, dar si icoane pe lemn ce dateaza din secolul al XV-lea. Tot aici se pastreaza si o camasa de zale atribuita haiducului Pintea Viteazul, personaj emblematic si legendar in Maramures
Incepem, din acest numar, o calatorie tematica. Vom vizita, de acum inainte, cele mai de pret comori ale tarii noastre – mai exact siturile romanesti de o valoare culturala sau naturala exceptionala pentru umanitate si care apartin (fiind recunoscute ca atare de catre UNESCO) patrimoniului mondial.
Pentru inceput, o scurta prezentare: UNESCO este Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Unul dintre obiectivele ei este acela de a identifica si proteja, in lumea intreaga, monumentele culturale si naturale care merita sa fie recunoscute ca fiind parte a patrimoniului comun al umanitatii. In 1972, UNESCO a adoptat Conventia pentru Protejarea Patrimoniului Mondial. De atunci, 183 de state au ratificat-o si mai bine de 850 de situri au fost inscrise pe lista obiecti¬velor de patrimoniu.
Romania a aderat la Conventia UNESCO in anul 1990 si, pana in acest moment, are sapte situri recunoscute: Delta Dunarii, bisericile fortificate din Transilvania (Calnic, Valea Viilor, Biertan, Saschiz, Darjiu, Viscri, Prejmer), Manastirea Hurezi, bisericile pictate din Moldova (Probota, Voronet, Humor, Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava), fortaretele dacice din Muntii Orastiei (Banita, Luncani-Piatra Rosie, Costesti Blidaru, Costesti Cetatuie, Sarmizegetusa Regia, Capalna), centrul istoric al Sighisoarei si bisericile de lemn din Maramures (Rogoz, Ieud-Deal, Poienile Izei, Plopis, Surdesti, Desesti, Budesti, Barsana).
Ne vom incepe pelerinajul printre nestematele noastre de patrimoniu mondial cu Manastirea Hurezi. Situata in satul Romanii de Jos, in ime¬diata apropiere a orasului Horezu (Valcea), manastirea este ctitorie a domnitorului Constantin Brancoveanu. Ridicat intre anii 1690 si 1697, ansamblul monahal a fost extins,
de-a lungul secolelor, de egumenii manastirii. Despre ctitor, Enciclopedia Romaniei, alcatuita de Lucian Predescu si publicata de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, la anul 1940, glasuieste astfel: „Domnia lui Brancoveanu, de 26 de ani, sustinuta cu o diplomatie rara intre turci, austrieci si rusi, a fost epoca de glorie cum Tara Romaneasca inainte nu avusese. Literatura si artele luasera o dezvoltare exceptionala. Cartile romanesti au inundat tot pamantul romanesc, precum cele tiparite in limbile tuturor ortodoxilor supusi
s-au raspandit in tot Orientul ortodox.
Milostenia lui Brancoveanu nu cunostea margini. Banii si daniile lui s-au revarsat la toate patriarhiile, episcopiile si manastirile ortodoxe ale Rasaritului. Stilul brancovenesc predomina in secolul al XVIII-lea in arhitectura, sculptura, pictura, aurarie si mobilier. Zideste biserici si manastiri intre care cea mai frumoasa e cea de la Hurez. (...) Diferitele curti si palate vestesc marirea lui Brancoveanu in interiorul tarii si departe in afara.“
De atata bine cat a facut, Brancoveanu a fost vandut turcilor de boierii Cantacuzinesti. Cum a sfarsit o domnie glorioasa aflam tot din Enciclopedia Romaniei: „Un aga veni pe ascuns la Bucuresti, mazili si ridica (23 martie 1714) pe Brancoveanu cu intreaga familie. A fost dus la Constantinopol, inchis si torturat in Sapte Turnuri; iar in 15 august 1714 fu decapitat cu cei trei fii ai sai si ginerele sau. Trupul lui Brancoveanu, aruncat in apele Bosforului, a fost adus la 1720, de sotia sa, Maria, si ingropat la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti.“ Astfel, cavoul pe care domnitorul si-l pregatise pentru odihna de veci in biserica mare a Manastirii Hurezi a ramas gol pana in zilele noastre, marturie a unuia dintre cele mai tragice destine din istoria Romaniei.
Manastirea Hurezi a functionat pana la anul 1872 cu obste de monahi, apoi a devenit de calugarite, asa cum se gaseste si acum. Astazi, la mai bine de 300 de ani de cand i s-a asezat piatra de temelie, Manastirea Hurezi este un model de referinta pentru ceea ce s-a impus in timp, prin frumusete si desavarsita armonie, a fi stilul brancovenesc.
Daca tot ati ajuns la Manastirea Hurezi, va sugeram sa mai vizitati cateva interesante obiective aflate la distante rezonabile. Astfel, pe Valea Oltului puteti poposi la Castrul roman Arutela sau va puteti abate pe la Muzeul Satului Valcean din comuna Bujoreni. La Costesti, va puteti plimba prin fascinanta rezervatie naturala a trovantilor, iar la Maldaresti intrebati de cele doua cule (Greceanu si Duca). Merita sa popositi si la Manastirile Govora, Dintr-un Lemn, Arnota, Bistrita, Polovragi sau Surpatele. Dincolo de frumusetea fiecarui loc in parte, calatoria in sine ofera bucuria de a strabate un peisaj de o frumusete unica.
Dupa Manastirea Hurezi, destinatia din numarul anterior al revistei, vom poposi acum, pret de cateva pagini, la Sighisoara. Am ajuns la Cetatea Sighisoarei, atestata documentar din secolul al XIII-lea si inclusa in 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, la bordul unui superprodus al industriei auto a secolului XXI: Chevrolet Captiva.
Pe oriunde ai ajunge/intra in Sighisoara, aceasta ti se arata asemenea unui oras obisnuit: un amestec de case vechi si blocuri neutre. Conduci mai mult din instinct (indicatoare nu prea exista), parasesti asfaltul pentru un drum pietruit, opresti la o bariera, platesti o taxa de 12 lei, drumul pietruit continua, treci pe sub o bolta, apoi pe sub inca una si esti teleportat direct in Evul Mediu, in centrul Cetatii Sighisoarei. Daca ajungi, asa cum am ajuns noi, in extrasezon turistic, bagi de seama ca Cetatea are locuitorii sai care, la randul lor, au treburile lor cotidiene – tocmai in asta consta farmecul aparte al vechiului burg. Muzeu locuit, destinatie turistica si „localitate de domiciliu“ totodata, Cetatea Sighisoarei atrage vizitatori din tara si din strainatate, printre care isi croiesc drum, cu ghiozdanele in spate, elevii de la Scoala din Deal, institutie de invatamant atestata inca de la anul 1522 (in forma actuala, cladirea in stil neogotic dateaza din 1901).
La cimitirul din imediata apropiere a Scolii din Deal odihnesc mai multi sasi decat au ramas astazi in viata in stravechiul tinut sasesc. Colonizati in Ardeal inca din secolul al XII-lea, sasii constituiau, la 1939, o comunitate puternica, ce numara aproape un milion de persoane, cu o cultura si o personalitate semnificative. Declinul tragic al acestei etnii a debutat la incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, odata cu deportarile la munca silnica in lagarele din URSS, apoi cu exproprierile si actiunile de „nivelare“ culturala practicate de comunistii autohtoni. Punctul culminant al despartirii comunitatii sasesti de tinuturile in care a vietuit vreme de 800 de ani a fost atins in anii de dupa 1989, cand s-a inregistrat un adevarat exod (voluntar, de aceasta data) al sasilor catre taramul lor primordial: Germania. Acum, din pacate, nu ne mai ramane decat sa contemplam mostenirea pe care ne-au lasat-o sasii, in absenta acestora. Iar Cetatea Sighisoarei este, din acest punct de vedere, o piesa de rezistenta.
Cum am spus, o sedere in Cetatea Sighisoarei (sunt preturi pentru toate buzunarele) este precum o intoarcere in timp, este un privilegiu pe care ar trebui sa-l pretuim pentru unicitatea sa. Poate cea mai reprezentativa constructie de aici este Turnul cu Ceas – poarta principala de acces in Cetate si, totodata si pentru mai multe secole, sediu al Primariei. Astazi, Turnul gazduieste Muzeul de Istorie al orasului. Turnul cu Ceas a fost construit intre secolele XIII-XIV, iar forma sa actuala dateaza de la anul 1676. Au mai fost ridicate de catre mesterii breslasi ai Sighisoarei inca 14 turnuri de aparare, care strajuiau zidurile de incinta ale cetatii. Dintre acestea, noua sunt si astazi in picioare, iar unul este inca locuit.
Dracula e un motiv in plus pentru care Cetatea Sighisoarei a fost inclusa in circuitele turistice. Certitudini sunt doua:
1. Scriitorul irlandez Bram Stoker (1847-1912) a scris romanul Dracula in anul 1897 si
2. Vlad Tepes a trait intre anii 1431 si 1476.
In rest, avem de-a face cu presupuneri, unele partial confirmate, dar care, toate, sporesc farmecul legendei: se pare ca Vlad Tepes s-a nascut la Sighisoara
(intr-o casa care, intr-adevar, dateaza din vremea lui si unde acum functioneaza un bar, o terasa si un restaurant care stiu sa profite – si de ce n-ar face-o? – de pe urma povestii); se spune si ca Vlad Tepes ar fi personajul care ar fi stat la baza povestii lui Stoker. La fel, se spune ca trupul lui Vlad Tepes (descapatanat) ar fi fost ingropat langa Bucuresti, la Manastirea Snagov. Oricum, cu sau fara Dracula, Cetatea Sighisoarei fascineaza si creeaza, in sensul bun al cuvantului, dependenta.
Cine a trecut pe aici va reveni.
Facts
Wilhelm Emil Messerschmitt a trait intre anii 1898-1978, iar numele lui este sinonim celui al aviatiei germane din al doilea Razboi Mondial. Dupa razboi, domnul Messerschmitt a infiintat o Fundatie care ii poarta numele, specializata in restaurarea si conservarea monumentelor istorice si culturale. Fundatia Messerschmitt functioneaza, prin dorinta intemeietorului, in tarile care au avut de suferit de pe urma bombardamentelor germane in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. In Romania, Fundatia a cumparat si apoi a restaurat Casa cu Cerb din Sighisoara si a finantat restaurarea Bisericii din Deal din aceeasi localitate.
Arenele Romane. Povestea din Parcul Carol
Mihai Cernea priveste cu drag spre coloanele in stil doric ce strajuiesc cele 3.100 de scaune rosii din amfiteatru. Ochii migdalati scruteaza, din spatele ochelarilor rotunzi...
TERRA SAXONIS – opt veacuri de amintiri
Cei carora le plac cetatile medievale, sa ridice mana! Dar bisericile fortificate? Mana sus! Si peisajele frumoase, tihnite, de deal? Pajistile inflorite? Mancarea buna? Traditii...
Biserica crestina – edificiu religios, loc de rugaciune si de comuniune cu Dumnezeu – cunoaste, prin intermediul bisericutelor de lemn maramuresene, forme elevate de exprimare...
Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea...
Zidirea lor a inceput cu 800 de ani in urma.Locuri de rugaciune, mai apoi si incinte de aparare, bisericile fortificate din Transilvania sunt o mostenire fabuloasa lasata noua de sasi. Acum, clopotele lor tac. Nici sasii nu mai sunt. Nici ceasurile din turnurile-clopotnita nu mai masoara timpul. Le-am vizitat cu mult respect si incantare. Si cu placerea inegalabila de a conduce un KIA Sportage.
Au fost mai multe. Unele au fost macinate de istorie. Altele, cam 150, au ramas in picioare. Dintre acestea, sapte (deocamdata) au fost recunoscute ca fiind comori ale umanitatii si au intrat in Patrimoniul UNESCO. Povestea sasilor transilvani a inceput in secolul al X-lea, odata cu actiunea de cucerire maghiara a voievodatelor romanesti din Ardeal. Pentru a-si intari autoritatea asupra teritoriilor cucerite si pentru a asigura apararea acestora, regalitatea maghiara a apelat la colonizarea zonei cu noi populatii. Printre acestea s-au numarat si sasii, sositi din regiunile Flandrei, Saxoniei si Rinului. Treptat, colonistii sasi au capatat privilegii asupra teritoriilor unde s-au asezat. Initial spatii de rugaciune, bisericile sasesti au inceput sa fie fortificate odata cu aparitia pericolului navalirilor turcesti si tataresti. Lacasurile de rugaciune, situate, prin traditie, in centrul obstii, au dobandit si functia de adapost al comunitatii. Au fost construite, cu tenacitate si pricepere, ziduri de aparare, turnuri fortificate, bastioane si drumuri de straja. La vreme de restriste, bisericile astfel intarite puteau adaposti intreaga populatie. Tot acolo erau dosite proviziile si uneltele de lucru.
In curtea interioara a bisericilor au fost construite locuinte de tip fagure, lipite de zidul de aparare. Fiecare familie avea locul sau bine stabilit in interiorul fortificatiei si, in unele cazuri, locul acela se transmitea in familie, din generatie in generatie. Lucrurile pareau sa se eternizeze, in intelesul bun al cuvantului – cu trecerea timpului, comunitatile sasesti deveneau din ce in ce mai puternice, din ce in ce mai prospere si mai influente. Prima mare lovitura a venit odata cu incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, cand populatia saseasca a avut mult de suferit de pe urma autoritatilor comuniste nou-instalate. Pentru sasii care nu au murit in razboi, au urmat exproprieri, deportari, ani grei de inchisoare. Dupa 1989, cand au putut sa plece, sasii au plecat de tot. Aproape toti. Un exemplu: in anul 1939, comunitatea sasilor din localitatea Valea Viilor numara 928 de membri. In 2004 ramasesera 20. Acum mai sunt doar sase.
Singurul lucru bun care li s-a intamplat bisericilor sasesti fortificate in ultimii ani este faptul ca sapte dintre ele au capatat statutul de situri ale Patrimoniului Mondial al UNESCO. In ultima vreme au inceput (de fapt, reinceput, dupa interventiile efectuate in anii ’60) lucrarile de conservare si de restaurare. Volumul si complexitatea lucrarilor reclama, insa, sume considerabile pe care, se vede treaba, bugetele postrevolutionare nu prea sunt dispuse sa le aloce. Au aparul si initiative particulare ori ale unor organizatii nonprofit care lucreaza si investesc in lucrarile de restaurare – cel mai bun exemplu este cel al Fundatiei Mihai Eminescu, patronata de Printul Charles al Marii Britanii, cel care, de altfel, a si achizitionat o gospodarie saseasca la Viscri. Interesul Printului Charles pentru batranele localitati sasesti a facut ca, pe aceste meleaguri, sa soseasca si un botanist britanic, dr. John Akeroyd.
Inca de la prima vizita, din anul 2000, John Akeroyd a fost fascinat de zona, considerand-o „una dintre comorile culturale cel mai putin cunoscute ale Europei. Aici, peisajul rural prezinta caracteristici de tip medieval care au supravietuit in mod remarcabil: biserici fortificate, sate pastrate intacte, agricultura mixta nonintensiva in echilibru ecologic cu natura si animalele in salbaticie, sate inconjurate de paduri batrane si pajisti bogate in flori salbatice. O astfel de frumusete si bogatie naturala nu este rezultatul unei simple asamblari de fragmente, ci reprezinta un intreg de o inestimabila valoare stiintifica, culturala si umana.“ In anul 2006, John Akeroyd a publicat, editata de Fundatia Adept, o carte: Peisajul istoric al satelor sasesti din sudul Transilvaniei. Cu o circulatie restransa, lucrarea este, in egala masura, o opera de investigare stiintifica a fostelor teritorii sasesti si o balada incantata si trista a acestora. Prefata cartii poarta titlul: Protejarea unei lumi uitate in folosul generatiilor viitoare. Din pacate, la nivel institutional, se pare ca Romania nu poate pricepe cele doua abstractiuni din enuntul de mai sus, nici alaturarea lor. Daca lumile cu pricina tot sunt uitate, de ce ni le-am mai aminti? Si ce-au a face generatiile viitoare cu ceea ce noi am uitat deja?
Calnic, judetul Alba
Povestea cetatii Calnic incepe in secolul al XIII-lea cu un masiv donjon de piatra, inconjurat de ziduri puternice, folosit ca locuinta nobiliara. La 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii sasesti care, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, a inaltat noi centuri de ziduri, a fortificat turnul portii si, pe ruinele unei constructii mai vechi, a ridicat, in incinta interioara, o capela.
Valea Viilor, judetul Sibiu
Localitatea este atestata de la 1263. Aici, in secolul al XIV-lea, a inceput constructia unei biserici, dar infatisarea actuala a lacasului de cult dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea. Tot de atunci dateaza si fortificatiile. Orga a fost instalata la anul 1807, dar acum componentele din piele ale delicatului sau mecanism au fost distruse de dihori. Amenajarea drumului ce strabate comuna a obturat sistemul de drenaj al cetatii, astfel incat acum, cand ploua, apa se infiltreaza prin pardoseala de lemn a bisericii.
Biertan, judetul Sibiu
Atestata de la 1283, biserica din Biertan este inconjurata de patru randuri de ziduri de aparare, noua turnuri si bastioane si a fost, vreme de mai bine de 300 de ani (1562-1867) resedinta episcopala a sasilor. Usa sacristiei poarta marturia uluitoarei priceperi tehnice a mesterilor sasi: o incuietoare cu 15 zavoare care se inchid pe trei directii si care sunt actionate, simultan, printr-o singura rasucire a cheii in broasca.
Darjiu, judetul Harghita
Reconstruita in secolului al XV-lea pornind de la o constructie in stil romanic ridicata in secolul al XIII-lea, biserica din Darjiu este protejata de un zid de aparare cu inaltimea de cinci metri. Frescele din interior (din care se mai pastreaza fragmente) au fost pictate la anul 1419. In secolul al XVIII-lea, cand functia de aparare a bisericii-cetate si-a pierdut insemnatatea, in incinta au fost amenajate spatii de depozitare a proviziilor pentru intreaga comunitate.
Saschiz, judetul Mures
Locuita de secui pana la sfarsitul secolului al XIII-lea, localitatea a fost apoi populata preponderent de sasi. Turnul cetatii seamana foarte mult cu Turnul cu Ceas din Sighisoara, intre cele doua comunitati, cea a Sighisoarei si cea a Saschizului, existand o veche rivalitate. Biserica din Saschiz a fost fortificata la anul 1493 si are aspectul unui bastion, etaland la etaj un drum de straja sprijinit in consola. Pentru siguranta comunitatii, sasii au construit pe culmea dealului din apropiere,
intr-un loc greu accesibil, o cetate, astazi in ruina.
Viscri, judetul Brasov
Prima atestare a bisericii dateaza de la 1400, dar aceasta a fost construita pe locul unei biserici romanice inca si mai vechi. In actuala incinta se mai pastreaza patru capiteluri provenind de la biserica romanica, unul dintre ele servind drept cristelnita. Altarul incorporeaza o orga, iar aceasta este, in prezent, supusa unor migaloase si complexe lucrari de restaurare. Zidurile si turnurile de aparare au capatat forma lor definitiva in secolul al XVII-lea.
Prejmer, judetul Brasov
Prima atestare documentara a bisericii dateaza din secolul al XIII-lea. Este una dintre cele mai frumoase si mai puternice din Transilvania si are, alipite de zidul de aparare, 272 de incaperi, cate una pentru fiecare familie a comunitatii (cel mai mare numar de incaperi dintre toate bisericile sasesti fortificate). Altarul gotic a fost pictat intre anii 1450-1460. La intrarea in biserica se pastreaza piatra cu inel de fier de care erau legati nelegiuitii si femeile necredincioase, spre a fi batjocoriti de comunitate la iesirea de la slujba
Din fericire (pentru ea), in inima Deltei Dunarii nu se poate ajunge cu masina. Cu partenerul nostru din aceasta luna, un minunat Jeep Patriot, am fi putut patrunde totusi mai adanc (uneori la propriu) in paradisul de stuf. Ne-am oprit insa, din respect pentru natura, inainte ca masina sa-si atinga limitele.
Delta Dunarii este singurul „bun natural” (aceasta e denumirea oficiala) al Romaniei inscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Umanitatii. Plecata din muntii Padurea Neagra, Dunarea ajunge, dupa mai bine de 2.800 de kilometri, sa se verse in Marea (tot) Neagra, in locul unde, de vreo 10.000 de ani, zamisleste cel mai tanar pamant al Europei – Delta. Prima oara am fost in Delta acum 25 de ani. Am luat un vapor (i se spunea Pasagerul) din Tulcea si, dupa un drum care a durat mai bine de sase ore, am ajuns la Sfantu Gheorghe.
De o parte si de alta a puntii care facea legatura intre debarcader si uscat stateau insirati localnici (de fapt, localnice) imbiindu-i pe turisti cu oferte de cazare si masa. Atunci, am tras la Dorina. Si tot la ea am mers de mai multe ori, in anii care au urmat. Dormeam la Dorina intr-o casuta de chirpici, micuta, curata si racoroasa. Nici vorba de aer conditionat pe vremea aceea, dar in casa era placut chiar si la ceasurile amiezei. De mancat, mancam in prispa casei bucatele pregatite de gazda. Invariabil, dupa pranz cadeam rapusi de satietate. Dorina gatea fabulos, iar conceptul de portie nu functiona in gospodaria ei: ne aducea cate doua ceaune uriase, unul cu bors de peste, altul cu felul doi. Mancam pana cadeam lati. Precum la pranz, asa si seara. Dimineata ne trezea batranul pescar Andrei, tatal Dorinei.
Lucrase o viata pe pescadoare si, dupa ce iesise la pensie, se indeletnicea tot cu pescuitul. Ziua se ingana cu noaptea cand ne suiam in lotca si porneam, pe Dunare, catre locurile in care Andrei isi intinsese, de cu seara, sculele. Adica un soi de sfoara foarte lunga de care prindea, din loc in loc, carlige mari, cu momeala, si greutati de plumb. Prindeam indeobste somn. Acum, daca stau si ma gandesc mai bine, cred ca braconam. In fine... Varam pestele in saci de iuta si porneam cu ei in carca spre casa, apoi drumurile noastre se desparteau: noi porneam catre plaja, iar Andrei mergea la carciuma.
De fapt, plaja era acolo pretutindeni: satul era asezat pe nisip, dar pana la mare mai era de mers cale de cativa kilometri. La tarm, pustiu, doar uneori cativa oameni, risipiti la mare distanta unul de altul, pescarusi si turme de tauri care umblau singuri, de colo-colo. Uneori mergeam si noaptea la mare: erau in apa mici vietati luminiscente, care faceau ca balaceala noastra sa fie conturata de mii de stropi fosforescenti. Dupa pranz, somn. Apoi, tot cu batranul Andrei, beam secarica, asezati pe scaunele de metal ale carciumii. Ascultam povesti marinaresti si legende ale locului. Secarica facea ca toate sa para plauzibile. Din cand in cand, in timpul zilei, la Sfantu Gheorghe curentul electric se oprea. Daca nu era curent, se oprea si apa la cismeaua din curte de unde umpleam un butoi ca sa ne spalam, in spate, in curtea gainilor.
Treceau, in felul acesta, cam doua saptamani. Ni se terminau banii, dar tot am mai fi stat. Vorbeam atunci cu Dorina si o rugam sa ne mai tina cateva zile, ca o sa-i trimitem banii cand om ajunge acasa. Ea ne tinea si noi ne tineam de cuvant. Intr-un an am fost la Sfantu Gheorghe cu un bun prieten care, peste timp, a avut sansa sa calatoreasca mult prin lume. Inca si acum imi spune ca aceea, la Sfantu Gheorghe, este vacanta de care-si aduce cu cel mai mult drag aminte. In sat, pe atunci, nimeni nu avea barca cu motor, iar drumul pana la Insula Sahalin, unde mergeam sa vedem pelicanii, il faceam cu lotca. Batranul Andrei vaslea ore intregi, egal, fara oprire, ca un metronom care masura timpul acelui tinut de inceput de lume. Timp care, ca tot timpul, a trecut. Acum, Andrei nu mai este, de Dorina nu mai stiu nimic de ani buni, nu mai sunt nici scaunele de tinichea de la carciuma, iar despre secarica nici ca mai poate fi vorba.
Am povestit aici despre Sfantu Gheorghe asa cum l-am cunoscut, pentru ca, asa cum este el acum, il puteti afla foarte simplu: inchiriati din Tulcea o salupa rapida, in doar putin peste o ora ajungeti in localitate, unde puteti sa va cazati si sa luati masa, la alegere, in locatii de trei sau patru stele.
Foto (5)
Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea, afluent al Muresului. Aici gasim, pe o suprafata de aproximativ 200 km2, numeroase ziduri de piatra care compun sistemul fortificatiilor dacice de la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna.
Intinzandu-se la poalele unor piscuri falnice, asezarile si fortificatiile dacice sunt uimitoare in egala masura pentru vizitatorul intamplator si pentru expertul in arheologie, impresionand prin amplasamentul bine gandit, prin varietatea formelor si prin caracterul monumental. Cele mai multe constructii civile, fiind realizate din materiale perisabile, nu au supravietuit, astfel incat o persoana neavizata cu greu isi poate imagina acum configuratia si numarul lor. Altele insa, construite integral sau partial din blocuri de piatra, s-au conservat indeajuns de bine ca sa poata oferi un indiciu asupra maretiei lor de odinioara. In Masivul Sureanu predomina sisturile cristaline – roca friabila si dificil de fasonat –, astfel incat calcarul pentru constructiile din zona cetatilor dacice a fost exploatat si adus, cale de zeci de kilometri, de pe Dealul Magura, situat la est de Calan, iar andezitul din cariera de la Bejan, Deva.
Aceste vestigii dacice, unice in Europa si chiar in toata lumea antica, prezinta asemanari izbitoare cu alte situri din intreaga Dacie preromana. Ele depun marturie despre o civilizatie infloritoare, superioara in multe privinte celor dezvoltate de alte popoare europene din Antichitate in regiunile din afara Imperiului Roman. La toate cetatile gasim combinate sistemele de fortificatii traditionale (val, palisada) cu cele din piatra fasonata. Acestea din urma, inspirate din lumea elenistica, au fost ridicate, incepand cu mijlocul secolului I i.Hr., cu participarea mesterilor veniti din orasele grecesti de pe tarmul vestic al Marii Negre, fapt demonstrat si de literele/grupurile de litere grecesti inscriptionate pe unele blocuri. Zidul elenistic consta din doua paramente de blocuri de calcar fasonate cu grija, care alternau cu blocuri dispuse transversal (butise) pe directia paramentului. Spatiul dintre cele doua siruri de blocuri se umplea cu emplecton (piatra si pamant maruntite) bine batut. Pentru a se evita eventualele impingeri laterale pana la perfecta tasare a emplectonului, in blocuri se sapau jgheaburi in „coada de randunica“, unde se asezau capetele unor barne din lemn care uneau cele doua paramente. Zidul dacic (Murus Dacicus) reproduce zidul elenistic, exceptand insa butisele. Cetatile dacice au in preajma sanctuare ridicate din piatra si lemn. Au fost identificate doua tipuri de astfel de edificii de cult: circulare si rectangulare. Materialul utilizat a fost adus si in acest caz de la Magura Calanului si Bejan.
Cercetarile arheologice au scos la lumina asezari civile, gospodarii, ateliere de mai multe feluri, drumuri ce strabat culmile muntilor si traverseaza cursuri de apa, apeducte din teracota, sisteme de canalizare, rezervoare de apa, spatii sacre, fortificatii impunatoare – de la cele traditionale, facute din lemn si valuri de pamant, la fortarete puternice, imprejmuite de ziduri din piatra de calcar. In toate aceste situri a fost descoperita o mare cantitate de material arheologic extrem de divers: ceramica, unelte si obiecte de metal, arme, obiecte de bronz si sticla,
monede, piese confectionate din metale pretioase etc. Teritoriul pe care s-a ridicat capitala dacilor a fost locuit sporadic si inainte de sfarsitul secolului al II-lea i.Hr., cele mai vechi descoperiri (facute in pestera de la Cioclovina) datand din perioada Paleoliticului Superior. Apoi, cateva mii de ani mai tarziu, s-a stabilit in zona o comunitate a primilor indoeuropeni, purtatorii Culturii Cotofeni si stramosii tracilor.
Dintre triburile trace, ramura nordica, aceea a daco-getilor, s-a individualizat prin cateva particularitati de limba si prin credinta in nemurire, configurand o uniune tribala localizata pe cursul mijlociu al Muresului. Pe la sfarsitul secolului al II-lea i.Hr. si inceputul veacului urmator, centrul formatiunii se afla in cetatea de la Costesti-Cetatuie si isi tragea vigoarea economica, deci implicit puterea politica si militara, din manoasa Vale a Muresului, cu terenurile ei agricole excelente, din Muntii Metaliferi, cu zacamintele lor aurifere, si din Masivul Sureanu, bogat in minereuri feroase. Ajuns la conducere candva inainte de anul 82 i.Hr., Burebista a reusit sa adune sub sceptrul sau majoritatea uniunilor tribale daco-gete si sa intemeieze un regat intins de la Muntii Balcani pana in Carpatii Padurosi si din Moravia (in Cehia de astazi) pana pe malul Niprului, la Boristene si Olbia. Tot Burebista a inglobat in regatul sau mai vechile fortificatii si a construit altele. Ele vegheau principalele drumuri comerciale ale Daciei si le inchideau pe acelea care traversau Carpatii. Opera de fortificare a fost continuata de urmasii lui Burebista, astfel incat, intr-un interval de doua secole, regatul dac a fost inzestrat cu aproape 100 de fortarete, dintre care 91 functionau inca si in vremea lui Decebal.
In timpul domniei lui Burebista (circa 82-44 i.Hr.) Deceneu, marele preot si colaboratorul apropiat al regelui, si-a avut resedinta pe muntele sfant al dacilor, Kogaion, unde a fost intemeiata Sarmizegetusa. Cu toate ca vasta stapanire a lui Burebista s-a fragmentat mai intai in patru, apoi in cinci parti, nucleul regatului cu centrul in Muntii Orastiei a dainuit. De acolo a pornit si ultima unificare a daco-getilor, opera a predecesorilor lui Diurpaneus, supranumit Decebal – nume cu care a si ramas in istorie. La moartea lui Burebista, conducerea a preluat-o Deceneu si tot el a mutat capitala de la Costesti-Cetatuie la Sarmizegetusa Regia, pe muntele sfant. De atunci incolo – sau cel mai tarziu de pe vremea lui Comosicus, urmasul lui Deceneu –, regii dacilor au cumulat cele trei puteri supreme in stat: politica, militara si religioasa, situatie care s-a perpetuat si pe timpul lui Decebal.
Dupa primul razboi cu Traian, desfasurat in anii 101-102, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, pe care insa in anii 103-104 le-a refacut, iar pe unele chiar le-a dezvoltat. In timpul celui de-al doilea razboi cu Traian, 105-106, si imediat dupa acesta, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani, cu exceptia Sarmizegetusei. In aceasta din urma a ramas o garnizoana romana care mai intai a reparat stricaciunile pricinuite zidului pe perioada asediului, dupa care a extins cetatea la dimensiunile la care o cunoastem azi. Garnizoana – un detasament al Legiunii a IV-a, Flavia Felix – a ramas cantonata aici pe toata durata domniei lui Traian.Vestigiile cetatilor dacice le sunt cunoscute localnicilor din vremuri imemoriale, dupa cum o indica si frecventa toponimelor: Cetate, Cetatuie, Blidaru, Gradiste, dar au ajuns la cunostinta carturarilor cu interes pentru istorie abia mai tarziu. Cea mai veche mentiune scrisa dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cand este remarcata existenta unui oras – cu fundamente la vedere si cu ziduri din piatra – situat in munte, nu departe de Orastie.
Dupa alte veacuri de tacere, descoperirea unor monede de aur, prin 1784-1785 si mai ales dupa anul 1802, a atras atentia autoritatilor, eveniment urmat, in anii 1837 si 1847, de vizitarea unora dintre ruine de catre invatati. Ca urmare, la inceputul secolului XX, Gabor Téglas afirma ca la Gradistea Muncelului a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal. Sapaturile sistematice, conduse de arheologi de profesie, au inceput insa abia in anul 1924, sub bagheta profesorului Dimitrie Mihail Teodorescu, de la Universitatea din Cluj. De atunci, cu intreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu si Ioan Glodariu, asa incat astazi se cunoaste amplasarea tuturor vestigiilor importante, chiar daca ele nu au fost inca cercetate in totalitate. Ruinele cetatilor dacice probeaza existenta unei economii infloritoare, bazata pe utilizarea larga a uneltelor din fier si pe schimburi active, in special cu cetatile grecesti de la Pontul Euxin si cu Imperiul Roman. Sistemul de aparare a capitalei dacice a fost cea mai puternica si una dintre cele mai sofisticate structuri defensive ale statului dac.
Zona cetatilor a fost, atat in primul (101-102) cat si in al doilea (105-106) razboi cu Imperiul Roman, teatrul unor crancene batalii. Numai cunoscand puterea economica a Daciei si iscusita folosire in lupta a obstacolelor naturale oferite de terenul muntos abrupt si a impresionantului sistem de fortificatii, putem gasi o explicatie pentru durata operatiunilor militare si pentru rezistenta prelungita a poporului dac in fata invadatorilor. Studierea siturilor si vestigiilor arheologice poate contura o imagine obiectiva a nivelului atins de civilizatia dacilor in timpul confruntarilor cu romanii si ofera posibilitatea compararii lui cu acela atins de alte popoare europene in acel moment. Valorificarea turistica si stiintifica a ansamblului cetatilor dacice impune clarificarea statutului lor juridic, o buna administrare a acestora, precum si realizarea unor obiective esentiale in domeniile infrastructurii, extinderii cercetarii arheologice si conservarii/restaurarii vestigiilor pe baza unui program etatizat de lunga durata.
„Marea s-ar face valuri si n-ar avea absolut nici o miscare, ci apa s-ar putrezi si s-ar bahui, daca temperatura ei ar fi pretutindeni egala; omenirea ar putrezi in coruptie, specula si pornocratie, daca n-ar exista intre popoare deosebiri de cultura si mai cu seama deosebiri de viata“ – am citat din Mihai Eminescu.
Am dat nas in nas cu actualitatea acestei opinii cu putina vreme in urma, cand am urcat in Bucovina pentru a vizita „bisericile cu pictura murala din nordul Moldovei, din prima jumatate a secolului al XVI-lea“ – aceasta este denumirea „de catalog“ a bisericilor pictate din Bucovina, asezaminte aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dintre mai multele astfel de lacasuri din zona, pe lista UNESCO se regasesc cele de la Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava (biserica cu hramul Sfantul Gheorghe a Manastirii Sfantul Ioan cel Nou), Probota, Voronet si Humor. Intrupari exceptionale ale „deosebirilor de cultura si de viata“, bisericile numite sunt repere ale ortodoxiei si, o parte dintre ele, cele mai cunoscute, repere ale pelerinajului turistic. Bunaoara, Voronetul, Humorul si Moldovita sunt realmente asaltate de turisti (majoritatea straini, atrasi tocmai de „deosebirile“ mai inainte amintite). Dintr-un pagubos si psihanalizabil reflex de raportare la „capra vecinului“, multe dintre materialele promotionale referitoare la Voronet vorbesc despre acesta numindu-l „Capela Sixtina a Estului“. Or, tocmai unicitatea si originalitatea sunt calitatile care-i atrag pe turisti la Voronet, nicidecum asemanarea (oricum fortata) cu Capela Sixtina. Istoria, cultura si traditiile, tot ceea ce naste si confera identitate (nationala), „s-ar putrezi si s-ar bahui“ precum marea cea fara de miscare in absenta diferentelor specifice.
Spuneam ca unele dintre bisericile de patrimoniu sunt (lucru bun, acesta) ultravizitate. Sunt insa si unele a caror notorietate nu a reusit inca sa le egaleze frumusetea: Arbore, Probota, Patrauti. Voi zabovi putin la subiectul Patrauti pentru ca aici nimeni nu are cum sa ajunga din intamplare. Ca sa ajungi la Patrauti, trebuie sa vrei sa ajungi acolo. Cum ajungi? Iei o harta oarecare si cauti localitatea: o gasesti la cca 10 km N-V de Suceava. De ce sa te duci la Patrauti? Iata un motiv: pentru a-l cunoaste pe tanarul preot paroh Gabriel Herea, cel care impreuna cu sotia sa, Anca, trudeste la ridicarea renumelui Patrautilor la locul cuvenit. Biserica din localitate a fost inaltata de Stefan cel Mare la anul 1487 si avea menirea de biserica a unei manastiri de maici, manastire in care urmau sa fie ingrijiti ranitii din razboaie. In sine, biserica este o bijuterie de mici dimensiuni (este cea mai mica dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare). Pictura exterioara este realizata doar pe peretele de vest (intrarea in biserica). Interiorul e impodobit cu o splendida, bogata si originala pictura, la a carei restaurare se lucreaza de ani buni si va mai dura inca. Pe cat de pretentioasa este tehnica picturii in fresca (aici n-ai voie sa gresesti, pentru ca orice tusa gresita nu mai poate fi corectata), pe atat de pretentioasa si de costisitoare este restaurarea aceleiasi picturi. Reteta este, totusi, simpla: e nevoie de mesteri iscusiti, de timp si de bani. Mesteri sunt, timp este de la Dumnezeu, cu banii e o problema. Care nu-l descurajeaza, insa, pe preotul Gabriel Herea.
Putinii vizitatori care ajung la Patrauti sunt „luati in primire“ de Anca, sotia parintelui Herea, care stie si spune cu har, in mai multe limbi, dupa cum e nevoie, povestea bisericii. In interior, schele de lemn imbraca inca peretii. De la an la an, insa, parintele Herea priveste cum schela coboara – initial ea era ridicata pana in varful turlei; acum se mai inalta doar pe vreo trei niveluri. La iesirea din biserica mi-a atras atentia o cladire pe care scria Museum. Era casa parohiala, al carei parter a fost transformat in muzeu prin osteneala aceluiasi parinte Herea. De ce? Din respect pentru faptul ca acea cladire a reprezentat un model de locuire a preotului in mijlocul comunitatii pe care o slujeste si pentru ca a constituit un punct de reper in randul membrilor Miscarii Arboroasa, miscare nationala a romanilor din Bucovina in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Planurile parintelui Herea nu se opresc aici: „Ne propunem ca pe viitor sa construim in gradina casei parohiale un centru socio-cultural care va facilita accesul studentilor in istoria artei la monumentele din nordul Moldovei.“ Mergeti de vedeti singuri ca, la Patrauti, „Omul sfinteste locul“ nu-i doar o vorba goala.
Biserica crestina – edificiu religios, loc de rugaciune si de comuniune cu Dumnezeu – cunoaste, prin intermediul bisericutelor de lemn maramuresene, forme elevate de exprimare artistica. Daltuite in lemn cu maiestrie de catre taranii locului, bisericile din Maramures fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene.
In acest articol
Plopis
Ieud-Deal
Surdesti
Desesti
Poienile Izei
Rogoz
Barsana
Budesti-Josani
Bisericile de lemn din Maramures
De-a lungul secolelor, in Maramures, oamenii au (re)gasit vorbirea cu Dumnezeu prin lemn. Istoria maramuresenilor este povestita in lemnul bisericilor din acest spatiu binecuvantat, pentru ca in aceste sanctuare ale Cuvantului s-au pastrat monumente de cea mai veche limba romaneasca, aici s-au adunat inteleptii satului in clipele grele sa ceara sfatul lui Dumnezeu, aici s-a savarsit, de veacuri, botezul „coconilor“, aici s-au legat pe vecie cununii si tot de aici au plecat pe ultimul drum aceia ce s-au dus dintre vii. Bisericile de lemn maramuresene, despre care Lucian Blaga spunea ca sunt „printre cele mai pretioase si mai fara de rezerva admirate produse ale geniului nostru popular“, reprezinta, fara indoiala, o culme a artei de a construi in lemn.
In anul 1999, opt biserici de lemn din Maramures au fost incluse pe lista UNESCO a mostenirilor culturale universale. Astfel, din cele aproximativ o suta de lacasuri de cult din arealul maramuresean, in patrimoniul universal au intrat bisericile din Barsana, Budesti-Josani, Desesti, Ieud-Deal si Poienile Izei din Maramuresul voievodal, Plopis si Surdesti din Tara Chioarului si Rogoz din Tara Lapusului.
Alaturi de echilibrul arhitectural si de armonia proportiilor, lacasele sfinte sunt adaptate necesitatilor cultului, respectand compartimentarea traditionala: pronaos, naos si altar. Boltile interioare, intruchipari ale boltii ceresti, sunt locul de unde Dumnezeu vegheaza asupra „poporului sau“. Registrul iconografic si pictura parietala, realizate de mesteri zugravi locali, sunt de inspiratie rasariteana, cu interferente traditionale si renascentiste de factura baroca.
Bisericile maramuresene isi completeaza valoarea prin patrimoniul mobil adapostit, patrimoniu reprezentat prin icoane imparatesti sau praznicare, obiecte de cult si carti bisericesti tiparite sau manuscrise.
Inscriptiile daltuite in grinzi, semnaturile lasate pe ansamblurile parietale si pe icoanele praznicare si, nu in ultimul rand, insemnarile de pe batranele carti de cult sunt marturii ale vechimii crestinismului pe aceste meleaguri si file din istoria Maramuresului. Unicitatea bisericilor de lemn maramuresene le confera acestora statutul de produs emblematic al Maramuresului in contextul valorilor culturale universale.
Plopis
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril a fost construita intre anii 1798-1805, sub pastorirea preotului Damian. Sfintirea bisericii s-a realizat la 12 noiembrie 1811, ocazie cu care au fost asezate la piciorul Sfintei Mese 49 de monede (cate una pentru fiecare familie-ctitor) si un document care spune urmatoarele: „Anul 1811 farcazuita in noiembrie 12. Aceasta biserica s-a facut noua de popa Damian.“ Intrarea in biserica se face printr-un pridvor larg, continuat cu pronaos, naos si altar decrosat, pentagonal, pe latura de est. Pe o fundatie si un soclu scund din piatra, se inalta peretii din grinzi masive de stejar, asezate in randuri orizontale in sistem Blockbau. Turnul este incadrat de patru turnulete, iar acoperisul este simplu. Cu toate ca nu prezinta streasina dubla, particularitatea ferestrelor etajate este vizibila si aici. Deasupra sirului superior de ferestre, peretii sunt decorati cu un frumos motiv sculptat in banda continua, in timp ce mijlocul bisericii este marcat de un brau in relief. Dupa cum reiese din inscriptia de pe spatele icoanei asezate pe masa din altar, pictura si icoanele de pe tampla bisericii au fost executate de Stefan Fisesteanul, zugrav originar din Sisesti.
Ieud-Deal
Construita la inceputul secolului al XVII-lea de familia nobila locala Balea, biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului a fost asezata pe locul in care, conform unor informatii, voievodul Balc ridicase in anul 1364 biserica initiala. Biserica are un soclu de piatra joasa, pe care se ridica, dupa sistemul Blockbau, peretii alcatuiti din grinzi groase de brad, de forma paralelipipedica. Lacasul are forma de nava, planul compunandu-se din pronaos, naos si altarul de tip decrosat, poligonal. Acoperisul, in doua ape, are deasupra pronaosului un turn cu foisor, peste care se inalta coiful ascutit. Pictura interioara si iconostasul au fost realizate in anul 1782, de Alexandru Ponehalski. Tema principala a pronaosului este Judecata de Apoi. Iisus Hristos este reprezentat pe tronul de judecata, incadrat de doi ingeri care sufla din trambite.
Pe bolta naosului se remarca Dumnezeu-Cel-Vechi-de-Zile, purtandu-l la piept pe Sfantul Duh sub forma de porumbel. Pe peretii laterali ai naosului, intr-un registru iconografic continuu, sunt reprezentate scene din Vechiul si Noul Testament. in podul acestei biserici a fost descoperit in anul 1925 Codicele de la Ieud, una dintre cele mai vechi scrieri in limba romana.
Surdesti
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril este, prin dimensiunile impunatoare ale turnului ce se ridica la 54 metri inaltime, una dintre cele mai vestite constructii de lemn din Europa. Potrivit unei inscriptii de pe ancadramentul usii de la intrare, sfantul lacas a fost ridicat din lemn de stejar, la anul 1721, de catre mesterul Toma Macarie. Ancadramentul de la intrare este impodobit cu rozete si benzi in torsada, incheiate, in partea de sus, in acolada. Planimetria edificiului urmeaza tipologia arhitecturala a bisericilor de lemn din Maramures. Pridvorul, adaugat ulterior, este conceput cu doua randuri de arcade suprapuse, cu deschideri diferite, dar identice ca forma si decor. Acoperisul este etajat, avand dubla streasina, iar pe portiunea cuprinsa intre stresini exista un al doilea rand de ferestre, identice ca forma si marime cu cele aflate pe primul rand. Frumusetea monumentului este completata si de braul de forma funiei rasucite ce inconjoara biserica. Interiorul este pictat, iconostasul, realizat in anul 1783, fiind opera mesterului Stefan Fisesteanul.
Desesti
Biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva a fost inaltata in veacul al XVIII-lea, data construirii fiind ulterioara anului 1717 (cand, in urma ultimei invazii tatare in Maramures, localnicii si-au ridicat o noua biserica in locul celei vechi, arse). Sfantul lacas se compune din altar poligonal, naos cu bolta semicilindrica si pronaos tavanit, deasupra caruia se inalta turnul-clopotnita. Intrarea in biserica se face direct in pronaos printr-un ancadrament impodobit cu motivul funiei rasucite. Pictura murala, potrivit inscriptiilor pastrate, dateaza din anul 1780, fiind opera cunoscutului zugrav Radu Munteanu din Ungureni si a ajutorului acestuia, Gheorghe Zugravul din Desesti. Ca stil, este o pictura de traditie post-bizantina, apropiata de pictura populara rusticizata, prin decoratiile vesele si colorate ale ansamblului. Tampla care ocupa in intregime peretele despartitor dintre naos si altar cuprinde un bogat program iconografic, ce are la baza icoanele imparatesti si praznicarele, continuate cu Apostolii care il incadreaza pe Iisus Hristos si cu Proorocii in medalioane, incadrand-o pe Maica Domnului. Prin paralelism, iconografia si stilistica picturii tamplei il indica drept autor pe Alexandru Ponehalski
Biserica crestina – edificiu religios, loc de rugaciune si de comuniune cu Dumnezeu – cunoaste, prin intermediul bisericutelor de lemn maramuresene, forme elevate de exprimare artistica. Daltuite in lemn cu maiestrie de catre taranii locului, bisericile din Maramures fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene.
In acest articol
Plopis
Ieud-Deal
Surdesti
Desesti
Poienile Izei
Rogoz
Barsana
Budesti-Josani
Poienile Izei
Biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva este atestata documentar de la anul 1604, desi traditia populara locala si arhitectura bisericii plaseaza construirea sfantului lacas inainte de secolul al XVII-lea.
Planul bisericii este de tip nava, fiind compus dintr-un altar decrosat de forma patrata, acoperit cu bolta semicilindrica, naos dreptunghiular, pronaos tavanit si un pridvor pe latura de vest. Acoperisul are poala dubla, iar turnul-clopotnita este prevazut cu foisor si coif prelung, ce confera bisericii echilibru si eleganta. Pictura parietala, conform pisaniei, a fost executata in anul 1794, de catre un zugrav anonim. Bine conservata, imbinand reminiscente traditionale cu elemente moralizatoare intr-un program iconografic armonios, pictura impresioneaza atat prin tematica, cat si prin originalitate. Remarcabila este pictura pronaosului, ce are drept tematica Judecata de Apoi, dar si anumite teme auxiliare, cu semnificatie escatologica. Iconostasul reuneste icoane imparatesti si icoane praznicare, ce dateaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. in biserica se mai pastreaza si alte icoane vechi, datand din aceeasi epoca, unele fiind opere ale zugravilor de la Manastirea Moisei, centru important al picturii maramuresene din prima jumatate a secolului al XVIII-lea.
Rogoz
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril a fost ridicata la 1663 din doua lemne „fratane“ aduse din Dealul Popii, constituind una dintre cele mai reprezentative exemplare ale genului din Tara Lapusului.
in planimetria edificiului sunt intalnite particularitati caracteristice lacasurilor de cult anterioare secolului al XVIII-lea, dintre care amintim forma poligonala a pronaosului (cu un numar mai mare de laturi decat
in mod obisnuit) si accesul in biserica, in absenta pridvorului, prin latura de sud. Naosul este dreptunghiular, iar altarul decrosat, poligonal, cu sapte laturi. Turnul cu proportii echilibrate este prevazut
cu un coif aproape conic, ornat la baza cu patru turnulete. Elementul ornamental caracteristic il constituie capetele grinzilor ce sprijina streasina, cioplite in forma de cap de cal – motiv decorativ laic intalnit si la casele taranesti din Tara Lapusului. Pictura parietala originala, pastrata doar in naos si pronaos, a fost executata in anul 1785, de zugravii Radu Munteanu si Nicolae Man, fapt consemnat in doua inscriptii pastrate pe peretele nordic al naosului. Registrul iconografic cuprinde scene din Vechiul si Noul Testament. in 1834, un zugrav al carui nume nu ne este cunoscut a repictat tavanul pronaosului si bolta naosului in maniera stilistica specifica realizarii icoanelor pe sticla. Biserica poseda un inestimabil tezaur de icoane pe lemn, majoritatea fiind atribuite mesterului Radu Munteanu.
Barsana
Biserica cu hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica face parte din grupul bisericilor de tip maramuresean de mici dimensiuni. A fost ridicata in anul 1720, ca biserica manastireasca. Dupa 1800, a fost demontata si stramutata pe amplasamentul actual, fiind pictata in anul 1806 de catre Hodor Toader din Viseul de Mijloc si Ioan Plohod din Dragomiresti. Sfantul lacas este compus dintr-o absida poligonala decrosata, naos acoperit cu bolta semicilindrica suprainaltata, pronaos tavanit si pridvor pe latura de vest, supraetajat. Este construita din barne asamblate in sistem Blockbau. Acoperisul, cu poala dubla, are deasupra pronaosului un turn-clopotnita prevazut cu arcade pe stalpi si acoperis inalt, piramidal. Pictura murala, icoanele si piesele de mobilier formeaza un ansamblu decorativ coerent, structurat dupa limbajul artei baroce si rococo. intregul program iconografic al picturilor lui Toader Hodor are un continut escatologic, cu accente moralizatoare. Alaturi de temele traditionale, in iconografia altarului patrund scene aluzive din Apocalipsa si din Judecata de Apoi. Caracterul moralizator al picturii parietale este pus in evidenta si de paralelismul dintre scenele Vechiului Testament si cele ale Noului Testament.
Budesti-Josani
Biserica din Budesti-Josani a fost construita din lemn de stejar, la anul 1642 (conform unei inscriptii de pe ancadramentul usii de la intrare). Are patron spiritual pe San Nicoara, vechiul antroponim romanesc al Sfantului Nicolae. Edificiul se compune dintr-un pronaos tavanit, naos cu bolta semicilindrica suprainaltata si un altar poligonal. Biserica are acoperis cu poala dubla, unitar atat la naos si pronaos, cat si la altar. Deasupra pronaosului se inalta turnul-clopotnita cu foisor evazat sprijinit pe cate patru stalpi laterali uniti prin arcade imbinate. Coiful deosebit de zvelt este flancat la baza de patru turnulete mai mici, prezenta acestora sugerand faptul ca satul avea un sfat al batranilor. Pictura parietala si o buna parte dintre icoane au fost realizate in anul 1762, de catre Alexandru Ponehalski, pictor originar din Berbesti. Alaturi de acestea, in biserica se afla o impresionanta colectie de icoane pe sticla, dar si icoane pe lemn ce dateaza din secolul al XV-lea. Tot aici se pastreaza si o camasa de zale atribuita haiducului Pintea Viteazul, personaj emblematic si legendar in Maramures
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
